Fără trei jucători de bază, „U” Mobitelco vrea să încheie parcursul din Europa cu o victorie

Fără trei jucători de bază,
  • Publicat:
  • Actualizat:

„U” Mobitelco își va încheia marți parcursul din acest sezon în cupele europene, clujenii urmând să primească vizita lui BC Enisey în ultimul meci din cadrul Grupei E a EuroChallenge. Campioana trebuie să repete isprava din meciul tur din Siberia și să se impună și pe teren propriu în fața rușilor pentru a încheia pe locul trei grupa.

„U” aborda partida cu BC Enisey fără trei din jucătorii de bază, toți accidentați, Paul Chetreanu, Tyler Morris și Mihai Silvășan.

„Este un meci ca oricare altul, o partidă ca și cea din ultima etapă de campionat împotriva Craiovei. Suntem nevoiți să ne străduim, vom avea o bancă puțin cam scurtă, însă dacă ne dăm silința și respectăm jocul, avem o șansă destul de bună să obținem o victorie cu BC Enisey”, a declarat David Lawrence pentru www.dabaschet.net.

Americanul, care în urmă cu aproximativ doi ani a suferit o accidentare gravă la genunchi, având nevoie de mai multe intervenții chirurgicale, a vorbit pentru sursa mai sus citată despre situația compatriotului său Tyler Morris, care a fost diagnosticat cu ruptură de ligament încrucișat anterior, urmând a fi operat în State. „Nu îi va fi greu să revină. A mai fost printr-o operație de genul acesta și în trecut. El va fi muncitor, la fel cum eram și eu în perioada respectivă, așa că sunt convins că va depune efortul necesar de a trece peste asta. Va fi bine”, a spus Lawrence.

Partida dintre „U” Mobitelco și BC Enisey va fi transmisă în direct, cu începere de la ora 19:00, pe Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Dovezile unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Dovezile unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele