Rețetă marca Gigi!** Unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei își pierde locul de titular, pentru că nu acceptă un salariu mai mic

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașului central îi expiră contractul la sfârșitul acestei luni, iar între cele două părți s-au purtat negocieri intense în ultima perioadă. Galamaz a ezitat să semneze o nouă înțelegere, iar acest lucru îl costă postul de titular în echipa lui Ilie Stan.

Fotbalistul venit de la Unirea Urziceni este în pericol de a nu mai juca la Steaua. Lui Galamaz îi expiră contractul cu roș-albaștrii la sfârșitul acestei luni, iar acesta nu dorește să continue și din iarnă. Drept urmare, jucătorul va „beneficia” de tratamentul celor care refuză prelungirea, și anume nu va mai prinde echipa, rețetă marca Gigi Becali. Neînțelegerea dintre cele două părți a apărut în momentul în care conducerea i-a propus un salariu mai mic decât cel actual, punct în care negocierile s-au blocat. Fundașul este dorit de echipe din China, iar din ianuarie este posibil să fie coleg cu Marius Bilașco la Tianjin Teda, formație care s-a interesat de serviciile jucătorului.

Dacă el a fost lovit când juca pentru Steaua, va rămâne toată viața la această echipă. Becali nu uită aceste lucruri
Gigi Becali, patron Steaua, după incidentele de la Ploiești

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit

Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României

RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România

Anunțul dimineții despre BANII DE PENSIE: Tot timpul se întâmplă problema asta

Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele