Messi își apără trofeul împotriva unui mare RIVAL! Cei trei finaliști ai Balonului de Aur

FIFA a anunțat lista formată din cei trei finaliști rămași în cursa pentru balonul de Aur.
Messi își apără trofeul împotriva unui mare RIVAL! Cei trei finaliști ai Balonului de Aur

Atacantul argentinian Lionel Messi, dublu deținător al trofeului, atacantul portughez Cristiano Ronaldo și mijlocașul spaniol Xavi Hernandez sunt cei trei fotbaliști rămași în cursa pentru Balonul de Aur 2011, conform anunțului făcut de FIFA și France Football.

Alex Ferguson (Manchester United), Josep Guardiola (FC Barcelona) și José Mourinho (Real Madrid) își dispută titlul de cel mai bun antrenor al anului.

Pentru titlul cea mai bună jucătoare a anului 2011 lupta se va da între Marta (Brazilia), Hoamre Sawa (Japonia) și Abby Wambach (SUA).

Bruno Bini (Franța, selecționerul Franței), Norio Sasaki (Japonia, selecționerul Japoniei) și Pia Sundhage (SUA, selecționerul SUA) sunt nominalizați la titlul de cel mai bun antrenor al unei echipe feminine.

Pentru Premiul Puskas, care recompensează cel mai frumos gol, au fost nominalizați Lionel Messi – FC Barcelona (golul marcat în meciul cu Arsenal din returul optimilor Ligii Campionilor), Neymar – FC Santos (un gol la meciul cu Flamengo) și Wayne Rooney – Manchester United (un gol la meciul cu Manchester City).

FIFA Balonul de Aur 2011 și celelalte premii vor fi oferite la 9 ianuarie 2012, într-o gală la Zurich.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]