A fost odată ca-n povești** ProSport vă prezintă motivele pentru care naționala feminină și-a atras respectul întregii lumi a handbalului

A fost odată ca-n povești** ProSport vă prezintă motivele pentru care naționala feminină și-a atras respectul întregii lumi a handbalului
  • Publicat:
  • Actualizat:

România sportivă trăiește intens în decembrie prin prisma naționalei de handbal feminin, care de azi dă asalt după asalt la Mondialul din Brazilia. Interesul sporit e conferit și de speranțele pe care și le pun fanii în această reprezentativă, singura echipă din România capabilă să se bată de la egal la egal cu orice națiune.

Handbalul a luat fața fotbalului în România, cel puțin în privința emoțiilor, chiar dacă sportul-rege continuă să rămână cel mai popular printre oameni. Meritul îi aparține exclusiv naționalei feminine, transformată în ultimii ani într-un bun național. ProSport vă explică mai jos cum a ajuns handbalul din România să câștige respectul întregii lumi.

1. Fundația s-a pus cu Târcă și Cosma

Până în decembrie ’89, România a figurat în istoria Campionatelor Mondiale la feminin cu o medalie de aur în 1962 și o alta de argint în 1973. La putere au fost băieții, care au dominat lumea în această disciplină cu cele patru titluri mondiale. Rocada între cele două reprezentative a început însă să se producă imediat după Revoluție, în prezent diferența fiind inestimabil în favoarea fetelor. Naționala lui Târcă și Cosma a început să conteze tot mai mult la turneele finale, ajungând în situația de a disputa și două semifinale de Campionat Mondial, în 1993 și 1999. S-a poticnit însă mereu la ultimul pas înainte de a urca pe podium.

2. St. Petersburg, momentul de cotitură

Boom-ul s-a produs odată cu adjudecarea medaliei de argint de la St. Petersburg, la Mondialul din 2005. A fost momentul în care prima reprezentativă și-a câștigat încrederea în propriile forțe, care de cele mai multe ori i-a lipsit, dar și respectul lumii în domeniu. „Am făcut câteva modificări de rigoare, am adus și ceva sânge proaspăt la națională pentru a crea concurență și am pornit la drum. Ne-am propus încă de la început să câștigăm o medalie la Mondiale. Valoare aveam, trebuia doar să ne propunem mai mult, nu doar să mergem la întâmplare în turneele finale”, ne-a declarat Gheorghe Tadici, antrenorul care a pus bazele naționalei la începutul anului 2005, ce avea să urce mai târziu pe podiumul mondial după o pauză de 32 de ani.

3. Oltchimula asigurat continuitatea

Rezultatul realizărilor de la St. Petersburg a creat o emulație fantastică în handbal, dar a impus în subconștientul oamenilor din fenomen că naționala poate și mai mult, adică să câștige și un titlu mondial. Astfel, imediat s-au pus bazele unei superchipe de club, Oltchim. Cele mai bune fete de peste hotare au fost readuse în țară, la Vâlcea, pe lângă performanța la nivel de club fiind urmărită și continuitatea la prima reprezentativă. Ce a urmat?

4. Oltchim, nucleu pentru națională

Oltchim a jucat finala Ligii Campionilor în 2010, în timp ce România a disputat alte două finale, cei drept mici, una la Mondiale (2007) și alta la Europene (2010), ultima încheiată cu o medalie de bronz.
Pe traseu au mai apărut însă și mici „intemperii”, cum ar fi orgolii, accidentări, zile mai proaste etc.
Naționala feminină de handbal s-a transformat însă de câțiva ani într-un succes, care poate fi total dacă va depăși și un ultim obstacol, câștigarea unui turneu final. Iar o primă șansă o avem chiar în următoarele două săptămâni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am sărbătorit toată ziua”
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am…
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie.
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără ce ne ia statul"
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a decis
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a decis
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×