„E super talentat, am investit mult în el, dar avem o limită!”** Fițele distrug un român care a făcut prea devreme pasul spre un club uriaș

La rândul său, directorul sportiv Vanhoof spune că decizia va fi luată după ce se va consulta cu ceilalți șefi: "Voi vorbi cu restul conducerii și cu antrenorul lui
"E super talentat, am investit mult în el, dar avem o limită!"** Fițele distrug un român care a făcut prea devreme pasul spre un club uriaș

Denis Alibec nu trece prin cea mai bună perioadă a sa la KV Mechelen, unde este împrumutat de la Inter, după ce s-a certat cu staff-ul tehnic. Belgienii iau acum în calcul despărțirea de tânărul atacant, deși împrumutul îi expiră abia în vară.

Fostul jucător al Farului a avut o discuție aprinsă cu antrenorul Marc Brys în timpul unui antrenament, fiind dat afară până la urmă de la ședința de pregătire. Asta după ce cu o zi în urmă Alibec a avut ceva de împărțit cu Fi Vanhoof, directorul sportiv al lui Mechelen.

„Pentru mine, nu este o ruptură definitivă…Denis trebuie să înțeleagă că a optat pentru un sport de echipă și trebuie să se poarte ca atare. Am investit în el mult timp și energie, dar există o limită. Nu aplic eu pedepse, ci Vanhoof se ocupă cu așa ceva”, a declarat antrenorul Marc Brys.

La rândul său, directorul sportiv Vanhoof spune că decizia va fi luată după ce se va consulta cu ceilalți șefi: „Voi vorbi cu restul conducerii și cu antrenorul lui Alibec. În mod normal, nu se poate trece peste așa ceva, dar nu putem vorbi despre o pedeaspă”.

Despre incident, presa din Belgia scrie că Alibec are un talent enorm, care se poate pierde însă din cauza capriciilor pe care le are.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]