Beto, de la CFR la TNB!** :) „Dacă aș fi directorul Teatrului Național, m-aș gândi serios la o colaborare cu ardelenii”

Beto, de la CFR la TNB!** :)
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simularea grosolană a lui Beto din meciul cu Voința Sibiu l-a amuzat pe noul președinte al Rapidului, Constantin Zotta. Acesta a afirmat ironic că l-ar vedea pe goalkeeper-ul portughez mai degrabă pe scena Teatrului Național, decât pe prima scenă a fotbalului românesc.

„Beto este un fotbalist valoros, își merită banii! Dacă aș fi directorul Teatrului Național, m-aș gândi serios la un parteneriat cu CFR Cluj”, a declarat ironic Constantin Zotta la gsptv.

În minutul 74 al partidei dintre Voința Sibiu și CFR Cluj, brigadă condusă de la Radu Petrescu a decis să anuleze un gol perfect regulamentar al gazdelor pentru fault în atac. De fapt, portarul CFR-ului și-a calculat greșit pașii, a ratat o degajare simplă, dar pentru a încerca să salveze aparențele s-a aruncat pe gazon simulând că a fost faultat.

Beto a avut noroc, arbitrii l-au crezut, iar golul Voinței a fost anulat. Toată faza s-a întâmplat la scorul de 0-0.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!

Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma

Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele

Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște

BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!

Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă

Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul

AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap

Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul

CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?

Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale