„Lumea spunea că m-am întors în Giulești să cânt cu galeria”** Gigi: „Rapid să dea înapoi 10 puncte” De ce îi vrea sub Steaua pe rapidiști

"Când l-am readus la Rapid, o persoana sus, mult sus pusă în Giulești nu îl voia pe Pancu", a declarat Dinu Gheorghe după meciul de senzație reușit de Pancu împotriva celor de la Mediaș. Pancu este omul momentului în Giulești și chiar și în Liga 1. Rapidul speră ca atacantul să le aducă punctele care vor duce Rapidul pe primul loc, cel puțin până la meciul jucat de Dinamo cu Mioveni
"Lumea spunea că m-am întors în Giulești să cânt cu galeria"** Gigi: "Rapid să dea înapoi 10 puncte" De ce îi vrea sub Steaua pe rapidiști

„Când l-am readus la Rapid, o persoana sus, mult sus pusă în Giulești nu îl voia pe Pancu”, a declarat Dinu Gheorghe după meciul de senzație reușit de Pancu împotriva celor de la Mediaș. Pancu este omul momentului în Giulești și chiar și în Liga 1. Rapidul speră ca atacantul să le aducă punctele care vor duce Rapidul pe primul loc, cel puțin până la meciul jucat de Dinamo cu Mioveni

„Când m-am întors la Rapid, toată lumea credea că am venit să strig cu galeria. Le mulțumesc celor care s-au gândit să mă aducă. Dinu Gheorghe sau Șumudică. Am demonstrat că nu s-au înșelat crezând în mine, pentru că eu știam ce potențial și ce poftă de joc am și că sunt fotbalist”, a spus Pancu în Fanatik.

Rapidul vrea primul loc, Becali are calculele lui: „Să dea zece puncte înapoi”

„Am calculat eu, zece puncte au primit rapidiștii de la arbitri. Dacă le dau înapoi, ajung mai jos decât noi. Dar se întoarce roata, nu e vorba de aranjament sau ceva, pur și simplu s-a întâmplat! Azi te ajută, mâine nu te ajuta, se poate întâmpla. Eu încă mai sper la titlu, sper să îmi facă o bucurie azi Pandurii și Sportul„, a spus Becali la gsptv.

Pandurii – Rapid se joaca azi de la 16:00, LIVE TEXT pe www.prosport.ro

Sportul – Vaslui se joaca azi de la 14:00, LIVE TEXT pe www.prosport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania