Dinu confirmă neregulile prin care Sandu a luat puterea!** „A câștigat fără concurență” INTERVIU

Dinu confirmă neregulile prin care Sandu a luat puterea!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflat în mijlocul evenimentelor din fotbalul românesc postrevoluționar, Cornel Dinu vorbește despre felul în care Mircea Sandu a ajuns la președinția FRF. După ce în numărul de ieri al ProSport Mircea Pascu a lansat mai multe acuze chiar și la adresa lui Dinu, administratorul-delegat al „câinilor” a rememorat momentele importante ale federației și ale echipei naționale de după evenimentele din Decembrie 1989.

Domnule Dinu, cum comentați cele spuse de Mircea Pascu în numărul de ieri al ProSport?
Am convingerea că am avut și cred că mai am relații de înțelegere și colaborare cu Mircea Pascu. Am fost numit secretar de stat, dar am avut atribuții pe linie metodică și de instruire. Eu trebuia să port legătura cu toate federațiile în mandatul de ministru al domnului Mircea Angelescu. Am sesizat încă de la început că erau tensiuni vechi între Angelescu și Pascu. Vă dau un exemplu în acest sens: nu se înțelegeau nici măcar în ceea ce privește tragerea la sorți pentru grupele CM ’90. Nu exista o colaborare deschisă. Era o nepotrivire de decizie între ei încă din anii premergători Revoluției, atunci când Pascu era vicepreședinte FRF, iar Angelescu președinte.

Și dumneavoastră ați fost acuzat de dispariția unor bani în urma unor meciuri amicale ale naționalei. Jocurile de la Pisa, de la München și de la
Marsilia…

Amicalul cu OM a fost propus de mine prin relațiile pe care le avea familia Metta. Apoi s-a cerut și un joc la Pisa, echipă care-l curta încă de atunci pe Mircea Lucescu. Cel care a condus operativ ca delegat al FRF aceste acțiuni a fost Ștefan Covaci. Banii de la Marsilia au fost livrați de către Bernard Tapie în contul Solidaritatea pentru victimele Revoluției și se pare că au fost anchetați de Fiscul francez după 1993, atunci când Tapie a fost scos din fotbal. A fost vorba de sumele realizate și de cele trimise. La Pisa s-a jucat cu un sponsor pe piept, iar Pisti Covaci a împărțit diurna tuturor.

„Țiriac a adus 500.000 de mărci la FRF”

Și la München?
Banii respectivi au fost decontați ulterior până la ultimul cent, chiar printr-o ciudățenie a lui Angelescu, care în ’94, într-un moment de euforie răutăcioasă, a angajat o firmă din Germania pentru a verifica tot, deși el organizase meciul. Banii de la München au fost cheltuiți astfel: 200.000 au fost pentru premierea echipei în urma calificării la CM ’90. La dorința lui Țiriac, 50.000 au fost împărțiți delegației, iar restul, Mircea Angelescu uitase, s-au pus de acord cu Țiriac să fie trimise materiale de care ministerul și FRF aveau nevoie. Așa au apărut șase mașini Opel la FRF, faxuri, copiatoare și multe altele. Și în acest caz s-a decontat și ultimul cent.

Să trecem la numirea lui Mircea Sandu în fruntea FRF. Și aici domnul Pascu vă acuză de imixtiune…
Pe 9 august ’90 a avut loc Adunarea Generală a FRF, iar candidaturile depuse de cluburi cu o lună înainte erau pentru Mircea Pascu și Mircea Sandu. Înainte de alegeri, Mircea Angelescu își pregătise revenirea la FRF. Astfel, înainte cu o zi de AGA, ministrul Duvăz m-a trimis să particip la sediul clubului Sportul la o întâlnire cu fostul său profesor arhitect, Mac Popescu.

Și v-ați dus?

Da. Acolo se aflau cei mai mulți conducători din prima divizie. Nimeni nu a scos niciun cuvânt. A vorbit numai Mac Popescu. Spunea că a organizat o ligă a primei divizii și că doresc ca Angelescu să fie acceptat candidat al lor la președinția FRF. În plus, au solicitat să se distribuie trei puncte pentru un singur vot al celor din Divizia A.

Practic, o anomalie…
Să vă povestesc. Atunci mi-a venit în minte un compromis. Le-am spus că Angelescu nu poate candida ca președinte executiv, ci doar ca președinte de onoare. Le-am promis că le voi supune cererile a doua zi în deschiderea AGA, dar ei aveau lucrurile aranjate. A doua zi, AGA a fost de acord să dea doar două puncte pentru un vot, iar pentru Angelescu au acceptat funcția onorifică. Astfel, având trei persoane pe două posturi, l-am întrebat pe Pascu pentru ce funcție candidează, cea executivă sau cea onorifică. A ales funcția onorifică.

Și Mircea Sandu?
Mircea Sandu a câștigat fără concurență funcția de președinte executiv al FRF! S-a votat numai pentru funcția de președinte onorific între Mircea Pascu și Mircea Angelescu.

Și atunci de ce vă atacă domnul Pascu?

Pentru că a câștigat Angelescu funcția onorifică. Procesul de vot și numărătoarea s-au făcut de către oamenii mai vechi din FRF și pot să spun un singur lucru: ei vedeau Mircea, treceau Angelescu.

„Vedeau Mircea și treceau Angelescu”

Deci dacă dumneavoastră nu făceați acel compromis, practic Mircea Sandu nu ar mai fi fost președinte FRF. Cel puțin nu atunci…
Dacă Pascu ar fi candidat pentru postul de președinte executiv, cred că ar fi câștigat.

Regretați?

Nu regret această implicare a destinului, pentru că știam că Mircea Sandu este un bun organizator.

Deci a fost o alegere bună?
Pentru mine, personal, nu. A doua zi după alegeri am avut o discuție cu Mircea Sandu, Marian Albu și Cristi Bivolaru în biroul meu de secretar de stat. Le-am spus să fie atenți că poziția lui Angelescu a fost una de compromis, dar că ei trebuie să conducă, mai ales că Angelescu avea destule semne de întrebare în privința deciziilor trecutului, știind să patineze într-o dictatură a trecutului. Nu a fost așa, cel care avea să conducă mulți ani a fost
Angelescu.

Și de ce a fost rău pentru dumneavoastră?
La Kosice, Mircea Angelescu mi-a plătit nota. Am fost demis, așa cum s-a întâmplat și cu Mircea Sandu. Asupra lui s-a revenit, a fost o demisie temporară. Angelescu era deja alt om, devenise altul față de cum fusese în anii 70, nu am mai vorbit
cu el.

Și totuși, Mircea Sandu când a început să conducă cu adevărat?
Să vă povestesc ceva: înainte de Crăciunul din 1994, atunci când am revenit la Dinamo. Generalul Dănescu a stabilit o întâlnire cu șefii de la FRF. Eram în mașină și mergeam spre Casa Presei, acolo unde în spate la Complexul Flora era sediul FRF. Pe drum, la Arcul de Triumf, am văzut o Dacie Break făcută praf. La punctul de întâlnire, Kassai m-a anunțat că în mașina aia era Angelescu. Cu câteva ore înainte, euforic, se oprise în macaraua care schimba beculețe pe Arcul de Trimf. Venea de la federație. Probabil cu toții sărbătoriseră ceva, pentru că a fost o problemă și cu sângele. Era în comă la Elias, iar eu cu soția lui l-am luat și l-am dus la Municipal, la Terapia Intensivă a Spitalului Municipal, unde era director Sorin Oprescu. Am stat patru zile la capul lui, iar medicii l-au salvat, dar a rămas în cărucior și apoi, în decursul anilor, a avut multe accidente cerebrale. Practic de aici i-a venit sfârșitul. Dumnezeu să-l ierte!


Înainte de Revoluție, am fost considerat un dușman al poporului și, printre alte măsuri care s-au luat împotriva mea, a fost și aceea de a nu fi lăsat să lucrez în București. Am avut noroc cu Valentin Ceușescu, care m-a protejat
Cornel Dinu, administrator-delegat Dinamo


„Mister” despre Angelescu:

Angelescu era un abil conducător. A știut să jongleze cu perioada premergătoare Revoluției, cu presiunile venite din partea lui Dinamo și Steaua și cu primele semne vizibile ale cooperativei în fotbalul românesc
Cornel Dinu, administrator-delegat DInamo

Imediat după Revoluție, Angelescu a încercat să demilitarizeze Steaua și Dinamo, așa cum a făcut cu Moreni, Scornicești, Victoria. Nu a reușit. I s-a arătat pisica. De cine? Avea punctele sale negre și a fost șantajat pentru felul în care a condus Federația
Cornel Dinu, administrator-delegat DInamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…