Mitea, dat afară de la Petrolul:** „Dacă nu acceptă rezilierea, va juca la satelitul din județ”

Mitea, dat afară de la Petrolul:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Managerul general al grupăriii Petrolul Ploiești, Valeriu Răchită, și-a făcut public salariul de 10.000 de euro pe lună, despre care afirmă că este decent și că îl ferește de tentații, făcându-l neșantajabil.

„Am un salariu decent, care mă ferește de tentații și nu sunt șantajabil. La Petrolul câștig 10.000 euro pe lună, care reperezintă venitul declarat real. Sunt bani albi, pe care cred că îi merit. Am avut ofertă de 20.000 de euro de la un club din prima ligă, dar am refuzat. În Divizia B câștigam 5.000 de euro lunar, după ce am promovat salariul mi s-a dublat. Contractul de asociere între Petrolul și Primărie are mai multe clauze, între care și cea conform căreia cheltuielile salariale ale jucătorilor și staff-ului primei echipe și celei secunde să fie suportate de la bugetul local. Ca manager general am adus peste 400.000 de euro clubului din sponsorizări. Nu mi-am însușit acei bani, pentru că există cheltuieli pe care nu le putem deconta către Primărie și le plătim din sponsorizări. Oricum, am avut multe controale, Curtea de Conturi verifică lunar actele pe care le trimitem”, a declarat Răchită.

Oficialul grupării ploieștene speră ca din iarna acestui an să aducă un milionar ca acționar al clubului. „Protocolul cu autoritățile va fi modificat în această iarnă. Primăria va rămâne acționar minoritar al clubului, iar noi vom încerca să aducem oameni cu bani lângă achipă. Am discutat cu actualii acționari Liviu Luca și Florin Bercea și am obținut acceptul de a face un act adițional care să cuprindă ieșirea lor din acționariat și, implicit, intrarea altor persoane. Sper să aducem lângă echipă un milionar adevărat”, a mai spus Răchită.

În ceea ce privește situația mijlocașului Nicolae Mitea, Răchită a fost tranșant: „Nu mai știu nimic de el. De vreo 5 zile vorbește cu doctorul echipei la telefon și îi spune cum se simte. El este singurul jucător din lot care are probleme musculare, lucru care spune multe. Pentru mine este un subiect închis, nu-l mai aștept. A semnat cu noi pentru un an, dar are clauza de jocuri pentru a-și încasa contractul. Mitea a primit 10.000 de euro că avans din salariu, dar în iarnă vom discuta rezilierea. Îi voi propune să ne despărțim amiabil, dacă nu, restul contractului va juca la satelitul din județ”.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri