Borcea îl cere pe Costea la Dinamo!** 3 „motive” pentru care Becali va regreta transferul ăsta:

Borcea îl cere pe Costea la Dinamo!** 3
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali s-a hotărât să scape în iarnă de Florin Costea și imediat au apărut și ofertele pentru atacantul venit de la Universitatea Craiova.

După Vaslui, Dinamo a anunțat prin vocea lui Cristi Borcea că e interesată de aducerea vârfului oltean, iar Becali spune că „finul” ar avea întâietate, în cazul în care Costea va pleca în cele din urmă.

Aducerea lui Florin Costea ar reprezenta ultima tranzacție pe axa Steaua – Dinamo, majoritatea mutărilor dovedindu-se într-un final extrem de profitabile pentru ‘roș-albi’.

Cei 3 jucători care au „rănit” cel mai mult Steaua din tricoul rivalei de moarte:

1. Ionel Dănciulescu – gonit din Ghencea de orgoliul lui Victor Pițurcă , Danciugol a decis să revină în „Groapă”. După câteva sezoane în care a trebuit să se lupte și cu fanii „câinilor”, Danciu a reușit să se impună și acum e cel mai bun marcator în activitate al Ligii I. Și-a trecut în palmares două titluri și două cupe la Dinamo.

2. Dennis Șerban – Considerat unul din cei mai buni tineri din România la mijlocul anilor 90, Dennis a părăsit Steaua în 1998, pentru un transfer la Valencia. Nu a reușit să se impună, a revenit în Liga I, iar sezonul 2006-2007 l-a găsit în tricoul „câinilor”. A înscris doar două goluri, însă unul a fost de „milioane” și nu va fi uitat niciodată de fanii „câinilor”. A învins practic de unul singur Steaua, după o cursă ireală, în ultimul minut al prelungirilor meciului din „Groapă”.

La finalul sezonului, și-a trecut în palmares și titlul cu Dinamo.

3. Cătălin Munteanu – Cel mai bun pasator al momentului în Liga I a făcut senzație la Steaua în perioada 1996-1998 și a prins rapid un contract în Primera Division, în Liga I a revenit la Dinamo, iar transferul i-a prins de minune. A câștigat titlul în sezonul 2006-2007. În retur, a înscris un gol superb în poarta Stelei, în victoria obținută de „câini” chiar în Ghencea, scor 1-0. În returul sezonului trecut a pus din nou umărul la o victorie a echipei sale în curtea rivalei, cu un assist perfect pentru Torje.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…