Meciul zilei în Ligă se joacă „San Paolo”!** „Suntem ca Barça și Real”

Redactor:
Mihai Molnar
Meciul zilei în Ligă se joacă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul zilei în grupele Ligii se joacă pe „San Paolo”. Napoli vrea să reintre în cărțile calificării, dar City e favorită în viziunea book­makerilor. Roberto Mancini n-are niciun fel de emoție. Are o echipă pe care o vede de nivelul Barcelonei și al Realului!

În Anglia, City se descurcă bine, e lider neînvins după 12 etape, dar în Ligă aerul e mai tare. Locul 2, după Bayern, doar două puncte peste Napoli și un examen greu, astăzi, pe „San Paolo”. Un eșec i-ar încurca rău pe „cetățeni”, care ar pierde poziția secundă, iar în ultima etapă ar primi pe teren propriu liderul Bayern, în timp ce italienii ar juca la codașa Villarreal. O eliminare prematură din competiție e exclusă de Mancini, care e de părere că are o echipă de nivelul Barcelonei și al Realului. „Nu știu dacă suntem peste aceste două echipe, dar sigur suntem la nivelul lor”, a declarat ieri italianul.

Contract cât naționala Angliei

Săptămâna trecută, City și-a anunțat pierderea din sezonul 2010-2011, 227 de milioane de euro (cea mai mare din istoria fotbalului), dar n-are emoții în legătură cu fairplay-ul financiar. Din sezonul viitor, în buget va fi prins și acordul cu „Etihad Airways” (40 de milioane pe an). Și e doar începutul. La finalul actualului sezon, City își va reînnoi contractul cu Umbro, iar noua înțelegere va ajunge la 30 de milioane de euro pe an! Exact cât primește acum naționala Angliei de la Umbro.

3 milioane de tricouri pe an vinde City în întreaga lume, din care 2 milioane sunt vândute în afara Angliei

2,05 este cota lui City pentru o victorie la Napoli. Un succes al gazdelor e cotat la 3,40 la Stanleybet

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×