„Mitică mai are trei săptămâni la LPF!”** ProSport prezintă documentele oltenilor și modul în care se apără președintele Ligii

  • Publicat:
  • Actualizat:

O nouă etapă din conflictul pe care Becali și Mititelu îl au cu Dumitru Dragomir a avut loc ieri. ProSport prezintă punctele de vedere ale celor două părți, însoțite de documentele pe care Adrian Mititelu le-a obținut.

În baza unor documente obținute de la Tribunalul București, Universitatea Craiova susține că LPF funcționează ilegal de ani la rând! „Dragomir are un mandat nul! Toate Adunările Generale sunt nule! Liga are doar trei membri valizi: Craiova, Bistrița și Ceahlăul!”, a declarat ieri Adrian Mititelu. Actele în posesia cărora a intrat patronul oltean arată că Dumitru Dragomir și angajații săi nu au mai înregistrat de la finalul campionatului 2005 – 2006 lista echipelor care au pierdut sau care au dobândit calitatea de membru al Ligii Profesioniste de Fotbal. Asta chiar dacă acest lucru este prevăzut în Statutul LPF: „La finalul fiecărui an competițional vor fi înregistrate la Tribunalul București modificări privind pierderea și dobândirea calității de membru al LPF a cluburilor care retrogradează și, respectiv, promovează din și în Campionatul Național Liga I”. Din acest motiv, oltenii spun că toate hotărârile luate de LPF în tot acest timp sunt ilegale!

Gigi recunoaște: „Nu sunt membru afiliat!”

Gigi Becali, celălalt om important din fotbal aflat în război cu Dragomir, a recunoscut ieri că Steaua nu este membru afiliat al LPF. „Nu au fost respectate lucruri elementare de lege! Noi nu am avut de unde să știm, din cauză că Dragomir nu a vrut niciodată să ne arate actele. Banii din drepturile TV au fost obținuți fraudulos. Membri afiliați nu există, nici Steaua nu este!”, a spus ieri patronul roș-albaștrilor, referindu-se la faptul că la Ligă este de fapt afiliată vechea societate, la care Becali a renunțat de vreo patru ani. Acesta susține că, în maximum trei săptămâni, DNA va cere ca președintele LPF să fie înlăturat din funcție: „Dacă pleacă acum, procurorii îl vor lăsa în pace! Pe ei nu-i interesează să îl bage la pușcărie, îi interesează să curețe odată fotbalul românesc. În maximum trei săptămâni o să îi dea ordonanță că nu mai are voie să profeseze, altfel ne strângem noi și îl dăm jos”, a spus Becali.

„Doi analfabeți nu mă vor da jos!”

Replica LPF a venit atât din partea lui Dumitru Dragomir, una la nivelul declarațiilor date de Gigi Becali și Adrian Mititelu, dar și din partea juriștilor. „De patru ani, în fiecare lună îl aud că vrea să mă dea jos. A făcut o fixație din asta și ar face orice ca să mă înlăture! Becali n-a citit zece rânduri în ultimii 20 de ani și vine și ne dă lecții de drept. Pe Mititelu îl bănuiesc că face toate astea ca să fie declarat nebun”, a spus „Corleone”. Cătălin Ciubotă, juristul LPF, a explicat pentru ProSport punctul de vedere al LPF: „Nu suntem obligați să înregistrăm intrarea și ieșirea acestor membri! Legea s-a schimbat și doar în vederea dobândirii personalității juridice membrii afiliați trebuie înregistrați. Într-adevăr, acel paragraf a rămas în statut pentru că e destul de migălos procesul de schimbare”.

„Toate cluburile în afară de Craiova, Ceahlăul și Bistrița sunt în afara legii. Drept urmare, toate deciziile luate în acești ani sunt ilegale!”, Adrian Mititelu, patron Craiova

„Sunt sută la sută sigur că acesta este finalul lui Dragomir! Măcar să facă un lucru de onoare și să plece singur”, Gigi Becali, patron Steaua.

„Orice judecător îl suspendă imediat din funcție! Dar din respect pentru cei ce compun Liga I, voi aștepta și voi vedea care este dorința lor”, Adrian Mititelu, patron Craiova

„Un cretin de avocat l-a învățat pe Mititelu aceste prostii! Un avocat care nici măcar n-a citit legile țării”, Dumitru Dragomir, președinte LPF

DIALOG
S-a sucit Gigi?

Ieri-seară, Gigi Becali și Dumitru Dragomir și-au vorbit pentru prima oară în ultimele luni. Patronul roș-albaștrilor a părut că dă înapoi.
Becali: „Până azi am vrut să îl schimb, dar acum a jurat că nu el m-a amendat cu 3 miliarde. Eu de aia eram supărat. Dacă va face o altă acțiune care să mă lezeze, voi sări. Așa, nu mă mai interesează.
Dragomir: „Voi respecta regulamentele, ca până acum!”
Becali: „Nu mai fac nimic să îl dau jos pe Mitică, dar nu o să îl mai votez”.

„Nu mai vin la DNA!”

Marius Stan (foto), președintele Oțelului, a fost ieri audiat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. „Am dat o declarație și vă garantez că nu mă veți mai vedea pe aici. M-aș fi felicitat dacă s-ar fi abținut mai mulți, iar Craiova nu era exclusă”, a spus oficialul campioanei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…