Mănușile cu care Bute l-a învins pe Mendy au ajuns la 10.000 de euro

Mănușile cu care Bute l-a învins pe Mendy au ajuns la 10.000 de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Omul de afaceri Sorin Florea a anunțat, vineri, la sosirea în România a pugilistului Lucian Bute, că oferă suma de 10.000 de euro pentru mănușile cu care campionul IBF la supermijlocie l-a învins în luna iulie pe francezul Jean Paul Mendy.

Licitația pentru mănușile lui Bute ajunsese, vineri, la suma de 8.300 de euro, însă Florea a anunțat că oferă 10.000 de euro.

„Mă bucur. Le mulțumesc oamenilor care au licitat. Sper să fie cât mai mulți bani pentru a reface sala de la Pechea. Acești copii au nevoie să fie motivați. Până acum s-a strâns o sumă frumoasă”, a spus Bute.

Pe de altă parte, președintele Federației Române de Box a anunțat că primarul comunei Coaș din județul Maramureș va primi un poster al galei în care Bute l-a învins pe Glenn Johnson, pentru că a modificat o tradiție veche de câteva sute de ani în cinstea acestei partide.

„Îi vom oferi un afiș de meci primarului Sabin Rață din comuna Coaș din Maramureș. Aici există o tradiție de câteva sute de ani ca la patru dimineața să bată clopotele pentru ca oamenii să se trezească. De data asta, clopotele au bătut la 4 fără 10 pentru ca ei să vadă meciul”, a completat Obreja.

Lucian Bute l-a învins pe jamaicanul Glen Johnson în 12 reprize și și-a apărat cu succes centura mondială pentru a noua oară consecutiv, duminică dimineață, în cadrul unei gale la Quebec.

Lucian Bute, în vârstă de 31 de ani, are acum 30 de victorii la profesioniști, din care 24 prin KO și nicio înfrângere. Glen Johnson, în vârstă de 42 de ani, are acum 51 de victorii, din care 35 prin KO și 16 înfrângeri.

Bute a fost declarat câștigător în unanimitate de cei trei arbitri-judecători: 119-109, 120-108 și 120-108.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri