Năstase și Hagi, despre Nadia:** „E Coca Cola din România!” / „Primul român de ’10′”

Năstase și Hagi, despre Nadia:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tridentul Nadia-Ilie-Hagi ține cu sufletul la gură de câțiva ani și așa-numiții devoratori de publicitate, seria fantastică de spoturi realizate de BRD prezentându-ni-i în ipostaze haioase.

Dincolo de evoluțiile din fața camerelor de filmat, pe cei trei zei ai sportului românesc îi leagă și o strânsă prietenie. Ilie Năstase servește primul: „Eu i-am urat La Mulți Ani de câteva zile, pentru că și-a făcut ziua și la Londra, unde am fost alături de Sebastian Coe, de Mark Spitz, de Edwin Moses. Dar îi mai urez tot binele din lume și prin intermediul vostru și tot o să-i mai zic. Nadia e Coca Cola de România, așa-i spun eu. E bine că am învățat-o să joace și tenis, am jucat la Monte Carlo, dar și în România, în septembrie, când am făcut Turul României cu ocazia BRD Open. E bine că am învățat-o să dea cu racheta în minge. Ea joacă tenis cum fac eu exerciții pe bârnă”.

CE ZICE HAGI
Coleg cu Nadia în „echipa vedetelor din sportul românesc”, dar și în trioul ales de BRD să promoveze imaginea băncii, Gică Hagi se înclină la rându-i în fața „Zeiței de la Montreal”, cu o zi înainte ca aceasta să împlinească 50 de ani. „Este primul român de nota 10, o ambasadoare extraordinară a României. N-ai cum să nu o admiri, nu ai cum să nu o respecți. Este un om cum rar mi-a fost dat să văd”, spune fostul mare fotbalist.

În 1976, Hagi a urmărit cu sufletul la gură evoluția Nadiei de la Montreal, dar pe marea gimnastă a cunoscut-o în 1985, la București. „Ne-a făcut cunoștință șefa unui restaurant. Eu eram jucător la Sportul Studențesc”, rememorează „Regele”.

În ultimii ani, drumurile li s-au intersectat tot mai des, Hagi și Nadia întâlnindu-se cu ocazia reclamelor filmate pentru BRD. Gică povestește: „Ilie este mai glumeț, eu sunt mai serios. Nadia este cea care ne dă echilibru. Este exact la jumătatea dintre noi doi. Este deschisă, dar în același timp serioasă și dedicată în tot ceea ce face. A oferit mult ca sportivă, dăruiește însă la fel de mult și acum. La mulți ani, Nadia!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA: "Noi nu avem aşa ceva"
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…