Lovitură de imagine!** După modelul CFR, Astra a semnat un acord de colaborare cu un club URIAȘ al Europei

Redactor:
Tone Marius
Lovitură de imagine!** După modelul CFR, Astra a semnat un acord de colaborare cu un club URIAȘ al Europei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cluburile Astra Ploiești și Benfica Lisabona au ajuns la un acord pentru semnarea unui protocol de colaborare care prevede inclusiv schimbul de jucători, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

Conform sursei citate, patronul clubului ploieștean, Ioan Niculae, a fost invitatul de onoare al președintelui clubului Benfica, Luis Filipe Vieira, la un meci al formației portugheze.

Protocolul prevede schimbul de informații și know-how între echipele manageriale, privind organizarea și managementul celor două cluburi, încheierea unei înțelegeri pe termen lung privind schimbul de jucători, perfecționarea, cu ajutorul specialiștilor de la clubul lusitan, a cadrelor necesare clubului Astra pentru diversele niveluri de organizare și conducere, organizarea de turnee cu participarea celor două cluburi, căutarea unor jucători valoroși din fotbalul mondial și schimbul de informații cu privire la monitorizarea fotbaliștilor tineri din Europa, cooperarea în perfecționarea sistemului de pregătire în centrele de copii și juniori și o strânsă colaborare privind instruirea antrenorilor și a întregului personal implicat la nivelul acestora, organizarea unor turnee cu participarea echipelor de copii și juniori.

Benfica Lisabona a mai avut o colaborare cu CFR Cluj în anul 2007. În baza acelui acord, formația portugheză a disputat un amical cu CFR Cluj în 21 iulie 2007, organizat cu ocazia sărbătoririi centenarului clubului ardelean.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici:…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la spital. Autospeciala nu ar fi…
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Cum a fost surprins celebrul milionar care a ajuns să ceară bani pe străzi pentru o pâine
Cum a fost surprins celebrul milionar care a ajuns să ceară bani pe străzi pentru o pâine
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Ungurii vor schimba REGULILE din Europa. Totul se va aplica începând cu 1 IULIE
Ungurii vor schimba REGULILE din Europa. Totul se va aplica începând cu 1 IULIE
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin -…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×