„Chirurgul”, abonat la eliminări!** Ce i-a zis Răzvan lui Alexa după meci

Răzvan Lucescu a încercat să abordeze cât mai ofensiv meciul de aseară, dar la puțin timp după ce prima jumătate de repriză se sfârșise, planurile i-au fost date peste cap.
"Chirurgul", abonat la eliminări!** Ce i-a zis Răzvan lui Alexa după meci

Răzvan Lucescu a încercat să abordeze cât mai ofensiv meciul de aseară, dar la puțin timp după ce prima jumătate de repriză se sfârșise, planurile i-au fost date peste cap.

Dan Alexa a reușit contraperformanța de a încasa două cartonașe galbene în interval de zece minute, astfel că în minutul 26 părăsea terenul, având drept destinație vestiarul oaspeților. Asta după ce el fusese eliminat și la ultimul meci jucat de el în Liga I, în derby-ul cu Steaua.

Rapidul a început hotărât aseară, contra Legiei, iar unul dintre lucrurile care au contribuit cel mai mult la începutul furtunos al giuleștenilor a fost linia de mijloc. Răzvan Lucescu a început cu un singur închizător, Alexa, încadrat de doi oameni eminamente ofensivi: Herea și Teixeira.

Lucescu l-a certat după meci
Lucrurile au mers bine doar un sfert de oră. În minutul 15, „Chirurgul” Alexa a încasat destul de stupid un cartonaș galben, după ce a ținut de tricou și de umăr un adversar în jumătatea Legiei de teren. Recunoscut pentru jocul la limita regulamentului, Alexa nu s-a liniștit. 11 minute mai târziu, închizătorul a mai făcut un gest nesportiv, care i-a fost fatal. Acesta l-a lovit cu cotul în figură pe un adversar, într‑un duel pentru minge, și a primit al doilea cartonaș galben, implicit și pe cel roșu.

Foarte ușor putea să fie eliminat direct, dar arbitrul suedez Johannesson a fost generos. Imediat, Lucescu a fost nevoit să schimbe ceva pentru a nu dezechilibra sistemul, astfel că la nici două minute de la eliminarea lui Alexa, Cassio a fost înlocuit pentru a-i face loc lui Nicolae Grigore. La final, tehnicianul rapidiștilor i-a reproșat mijlocașului său felul în care s-a lăsat eliminat: „Ți-am și atras atenția să nu faci astfel de greșeli inutile, dar tu…”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania