Mircea Lucescu e mulțumit și cu un egal pe terenul lui Zenit:** „E bun și un punct! Suntem sigura echipă defavorizată de arbitri din această grupă” :)

Redactor:
Mihai Molnar
Mircea Lucescu e mulțumit și cu un egal pe terenul lui Zenit:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu două puncte după trei etape, codașa grupei, Șahtior, nu mai are voie să facă pași greșiți. Mircea Lucescu recunoaște însă că s-ar mulțumi și cu un egal în această seară, cu Zenit! Asta pe fondul problemelor din defensivă și al forței rușilor pe teren propriu (care visează astăzi a noua victorie consecutivă în Europa).

„Se poate spune că e un meci decisiv. Trebuie să luăm cel puțin un punct. Mă gândesc la victorie, normal, dar și un punct e de-ajuns. Spun asta pentru că e o grupă echilibrată, în care se poate întâmpla orice”, ne-a declarat antrenorul Șahtiorului. Pe fugă, în camera de hotel, cu puțin timp înainte de conferința de presă de ieri, și între două bagaje, „Il Luce” și-a făcut puțin timp pentru a ne răspunde, prin telefon, la câteva întrebări.

„De la Porto ni se trage”
„Parcursul slab ni se trage de la meciul cu Porto, când ne-au fost eliminați ambii fundași centrali. Acele eliminări mi-au dat totul peste cap. În campionat am fost nevoit să joc cu Cigrinski și Rakițki, pentru că am nevoie de puncte, în Ligă nu-i puteam folosi și trebuia să joc cu alții. S-a creat o nesiguranță în linia defensivă, care s-a propagat apoi la nivelul întregii echipe”, a explicat Lucescu. Într-un fel, de așteptat. În trei meciuri în grupă, până acum, Șahtior a folosit de fiecare dată o altă pereche de fundași centrali. Cu Zenit o va încerca pe a patra, Rakițki – Kucher!

Lucescu a revenit apoi la una dintre temele sale favorite: erorile de arbitraj. „Putem spune că suntem la minus patru din acest punct de vedere. Și singura echipă care a fost defavorizată în această grupă. Celelalte au beneficiat fiecare de cel puțin o decizie favorabilă”.

Rezultatele oscilante ale contracandidatelor din grupă au păstrat până acum intacte speranțele Șahtiorului. Încă un eșec, astăzi, cu Zenit, i-ar fi fatal. Mai speră Lucescu la un parcurs lung în Ligă? „Se poate orice. Și să fim eliminați din grupă, și să ajungem în semifinale! Echipa are potențial. Dar trebuie să arătăm ce știm. Și jucătorii să-și aducă aminte cum au evoluat în sezonul trecut”, a încheiat „Il Luce”.

Șahtior are șansa a doua diseară, la casele de pariuri. Victoria echipei lui Lucescu are cota 3,85 la Stanleybet, egalul e cotat cu 3,40, iar succesul gazdelor cu 1,85

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri