Practică un sport cu o istorie de peste 135 de ani, dar oamenii încă îi privesc ciudat!** Maimuțele din parc!

Traseurii sunt acei tineri îmbrăcați cu haine lejere, care fac salturi ce par imposibile pentru un om care nu a mai făcut mișcare din copilărie, când se rostogolea, sărea peste garduri, de pe bănci sau alte obstacole. Ei sunt practicanții de Parkour sau Free running.

Aceste două sporturi sunt relativ noi și au cunoscut o dezvoltare masivă în ultimii opt ani, de când britanicii au realizat două documentare: „Jump London” și „Jump Britain”. Sunt gimnaștii urbani, pentru care ideea de competiție nu există. „Într-o competiție îți canalizezi energia împotriva altcuiva, nu pentru cineva, și atunci nu mai poți vorbi despre Parkour. Pe partea de Free running s-au făcut câteva competiții ca Red Bull Art of Motion sau Campionate Mondiale. Free running e partea artistică, spectaculoasă”, ne-a declarat Cristi Glovaschi (24 de ani), care, alături de Justin Mușină (24 de ani), a pus în urmă cu două luni bazele primei școli de Parkour și Free running din România, Reborn Education.

Aproximativ 2.000 de practicanți în România

Cristi este masterand la Politehnică și e specializat pe Parkour. S-a apucat de acest sport în urmă cu șase ani, după ce a vizionat pe internet cele două documentare. „Parkour-ul implică mișcări foarte naturale, ca mers, sărit, alergat, cățărat, iar asta m-a atras. Obișnuiam să fac aceste lucruri, doar că nu aveam un obiectiv în mișcare”, a adăugat sportivul. După ce îl vezi executând câteva mișcări, îți dai seama că niciun salt, nicio execuție nu se termină brusc, ea este continuată de alta, care la rândul ei este doar o legătură spre un alt procedeu. În România sunt aproximativ 2.000 de practicanți, iar de aici până la deschiderea unei școli nu a mai fost decât un pas. „La noi, oamenii se antrenează și în sate, sar de pe case, peste garduri. Astfel, am zis că ar fi perfect să deschidem o școală de Parkour și Free running”, a susținut interlocutorul.

„Suntem niște ciudați mai mititei”

Întrebat cum îi percep oamenii când îi văd cum sar, Cristi Glovaschi răspunde: „În principiu, oamenii sunt cam roboți, au drumul lor stabilit și nu ne dau importanță. Sunt unii care ne-au făcut maimuțe, iar alții ne-au încurajat. În orașele mari suntem niște ciudați mai mititei. Se mai întâmplă să mai avem probleme cu poliția”. Cele mai multe probleme le-au avut însă în orașele de provincie, unde oamenii sunt mai reticenți la ce e nou și au chemat poliția, iar unii dintre practicanți au fost amendați.

Practicanții de Parkour nu consideră această disciplină ca un sport extrem, proba mai dificilă și implicit mai periculoasă fiind Free running-ul. Iar accidentările mortale vin din cauza neatenției și nu a dificultății salturilor.

Disciplină cu istoric de peste 135 de ani

Primul om care a notat despre o disciplină asemănătoare a fost ofițerul naval francez Georges Hebert (1875-1957), care în călătoriile sale în Africa a scris despre „Metoda Naturală de Educație Fizică și Morală”. Acesta a fost uimit de calitățile fizice ale africanilor, care dădeau dovadă de abilități gimnice foarte bune, în ciuda faptului că nu aveau niciun instructor. Cel care a preluat și a adaptat metoda naturală a fost un alt francez, David Belle (38 de ani). Acesta a părăsit școala la 15 ani și s-a dedicat în totalitate dezvoltării artei sale, Le Parkour. Disciplina a fost popularizată în urma documentarelor „Jump London” (2003) și „Jump Britain” (2005), însă aceste două filme au dus la apariția ramurilor înclinate spre mișcările spectaculoase, care ulterior s-au reunit sub denumirea de Free running. Scopul Parkour-ului este ca practicantul să-și adapteze mișcarea la orice obstacol din calea sa prin găsirea celui mai rapid mod de a ajunge din punctul A în punctul B folosind mijloacele propriului corp.

Ziua la costum, seara la sărituri

Partenerul lui de la școala Reborn, Justin Mușină, are o slujbă serioasă comparativ cu sportul pe care îl practică. În timpul zilei merge îmbrăcat la costum și cravată la slujbă, iar seara se schimbă în trening și începe să sară, să facă piruete și alte giumbușlucuri. „În general mă ocup de școala de Parkour și Free running, iar în timpul liber muncesc cinci zile pe săptămână la o firmă de brokeraj”, susține Justin, care nu se consideră un practicant de Parkour, ci unul de Free running, pentru că îi plac tumbele și salturile spectaculoase, aceasta fiind practic diferența majoră între cele două discipline.