Președinte InterBox:** „Bute va avea primul meci în 2012 la jumătatea lunii aprilie”

Președinte InterBox:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului InterBox, Jean Bedard, a declarat pentru boxingscene.com că probabil pugilistul Lucian Bute va avea primul meci de după confruntarea din 5 noiembrie mai târziu decât se estima, în aprilie 2012, din cauza problemelor de sănătate ale potențialilor adversari.

Boxingscene.com notează că Michael Kessler s-a accidentat la mâna dreaptă la un antrenament și și-a amânat meciul cu Robert Stieglitz, campionul WBO, programat la 5 noiembrie, la Copenhaga. Probabil acest meci va avea loc la începutul anului 2012.

De asemenea, finala turneului Super Six, dintre Carl Froch și Andre Ward, a fost amânată pentru data de 17 decembrie, deși trebuia să aibă loc la 29 octombrie. Această amânare a fost cauzată de o rană suferită de Ward deasupra ochiului drept.

„Aceste probleme ar putea cauza o întârziere în planurile noastre. Inițial, urma să știm cu exactitate ce vom face în continuare în 6 noiembrie, după meciul lui Lucian. Însă accidentările lui Kessler și Ward vor duce probabil la o întârziere cu o lună sau două a revenirii în ring a lui Lucian Bute. Sunt patru pugiliști care sunt țintele noastre. Dorința noastră este ca Lucian să boxeze cu unul dintre câștigătorii acestor două meciuri. Asta înseamnă că probabil următorul meci va avea loc la jumătatea lunii aprilie. Trebuie să subliniem că Lucian a avut trei meciuri programate în acest an. La acest nivel este mult. Sunt foarte puțini campioni mondiali care își apără de atât de multe ori titlul (într-un an). Vom vedea ce va fi la 5 noiembrie. Poate va fi un meci foarte dificil și Lucian ar putea avea nevoie de puțină odihnă apoi”, a spus Bedard.

Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, își va pune centura în joc, la 5 noiembrie, în Quebec, în cadrul unei gale în care îl va avea ca adversar pe jamaicanul Glen Johnson, în vârstă de 42 de ani.

Jamaicanul Glen Johnson a disputat 68 de partide în carieră, reușind să câștige 51 (35 prin knock-out), pierzând 15 și remizând de două ori.

Lucian Bute, 31 de ani, și-a păstrat cu succes pentru a opta oară centura mondială IBF la categoria supermijlocie, după ce l-a învins pe francezul Jean Paul Mendy prin KO în repriza a patra a meciului desfășurat în 9 iulie, la Romexpo, în fața a 10.000 de spectatori.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…