Efectul morții lui Hardy: americanii fug din orașul Giurgiu!** Justin Eller va juca în Bulgaria

Fostul jucător al echipei CSȘ Giurgiu, americanul Justin Eller, care a părăsit România după decesul coechipierului său Chauncey Hardy, a semnat un contract pentru restul sezonului cu BC Levski (Bulgaria). Justin Eller are 24 de ani și joacă pe postul de extremă de forță sau pivot. În această vară a fost înregimentat de CSȘ Giurgiu, după ce debutase în Europa la Bayer Leverkusen, însă Eller a decis să părăsească România, la insistențele familiei, după tragedia petrecută în 9 octombrie, când coechipierul său Chauncey Hardy a decedat. Împreună cu antrenorul de la CSȘ Giurgiu, Theo Evans, Eller a plecat în SUA, unde a participat la funeraliile lui Chauncey Hardy, iar acum urmează să revină în Europa, dar în Bulgaria. Contractul cu CSȘ Giurgiu a fost întrerupt pe cale amiabilă, la fel ca și cel al altui american, LeVar Seals, care s-a transferat la SCM Craiova. Cu noua sa echipă, BC Levski, Justin Eller va evolua și în Liga Balcanică, în grupa B, competiție în care este angrenată și formația BC Timișoara (grupa A). Sursa: Mediafax
Efectul morții lui Hardy: americanii fug din orașul Giurgiu!** Justin Eller va juca în Bulgaria

Fostul jucător al echipei CSȘ Giurgiu, americanul Justin Eller, care a părăsit România după decesul coechipierului său Chauncey Hardy, a semnat un contract pentru restul sezonului cu BC Levski (Bulgaria).

Justin Eller are 24 de ani și joacă pe postul de extremă de forță sau pivot. În această vară a fost înregimentat de CSȘ Giurgiu, după ce debutase în Europa la Bayer Leverkusen, însă Eller a decis să părăsească România, la insistențele familiei, după tragedia petrecută în 9 octombrie, când coechipierul său Chauncey Hardy a decedat.

Împreună cu antrenorul de la CSȘ Giurgiu, Theo Evans, Eller a plecat în SUA, unde a participat la funeraliile lui Chauncey Hardy, iar acum urmează să revină în Europa, dar în Bulgaria. Contractul cu CSȘ Giurgiu a fost întrerupt pe cale amiabilă, la fel ca și cel al altui american, LeVar Seals, care s-a transferat la SCM Craiova.

Cu noua sa echipă, BC Levski, Justin Eller va evolua și în Liga Balcanică, în grupa B, competiție în care este angrenată și formația BC Timișoara (grupa A).

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]