Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Are probleme grave la genunchi!** Cum pierde naționala un jucător de viitor din cauza unei gafe manageriale

Are probleme grave la genunchi!** Cum pierde naționala un jucător de viitor din cauza unei gafe manageriale

Cel mai bine cotat jucător al echipei, prin prisma statutului de internațional al reprezentativei de seniori, unde a fost titular înainte de a împlini 22 de ani, nu a jucat mai deloc în ultimele meciuri oficiale, pentru echipa sa de club.
Are probleme grave la genunchi!** Cum pierde naționala un jucător de viitor din cauza unei gafe manageriale

Cel mai bine cotat jucător al Astrei, prin prisma statutului de internațional al reprezentativei de seniori, unde a fost titular înainte de a împlini 22 de ani, fundașul dreapta Alexandru Mățel, nu a jucat mai deloc în ultimele meciuri oficiale, pentru echipa sa de club ! Motivul : genunchiul operat în vară, de menisc, și care îi creează mari probleme, jucătorul fiind în imposibilitatea de a urma un program constant de antrenamente, piciorul nerezistând, pur și simplu. « I se umflă genunchiul și are dureri » povestesc cei care lucrează zi de zi alături de Mățel, « ghinionul » jucătorului fiind legat și de decizia clubului, de a « face economie », când a fost vorba de intervenția chirurgicală, care s-a făcut în România, internaționalul astrist fiind cam singurul jucător dintre cei care au avut probleme medicale, care a fost operat la noi în țară !

De ce s-a făcut «economie» tocmai la Mățel, este greu de spus, atâta timp cât Nogo a stat vreo 6 luni prin Italia, Gussev și el, prin țări străine, Grigore în Germania, Fatai la Roma și el, clinica din capitala Italiei fiind « vizitată » și de Ousmane N’Doye, când senegalezul a avut probleme medicale.

Povestea operației lui Mățel începe la meciul amical, din vară, cu Oțelul Galați, când jucătorului « i s-a blocat piciorul », medicul Astrei fiind « chemat la ordine » de către președintele Buduru, pentru a vedea ce are jucătorul. Destul de târziu, pentru chinurile îndurate de fotbalist, care acuzase dureri în cantonament, s-a decis că trebuie operat meniscul, care, iată, nici acum nu-i dă pace. Ceea ce, în mod normal, trebuia ca într-o lună să-l facă din nou pe Mățel apt, anume o operație « reușită » , s-a transformat într-o problemă, nerezolvată nici după mai bine de trei luni de la data intervenției chirurgicale !

Astfel, în cele 10 meciuri de campionat și unul în Cupa României, în total 990 de minute oficiale disputate de Astra, în acest sezon, Mățel a fost în teren în mai puțin de jumătate, 5 meciuri integralist, în total 484 de minute! Asta în condițiile în care, jucătorul este foarte important în angrenajul echipei, fostul antrenor, Tibor Selymes nominalizându-l ca « primul fotbalist pe care l-aș lua după mine, la altă echipă, dacă aș putea ». În încercarea de a rezolva problemele medicale ale fotbalistului adus de la Farul Constanța, Astra l-a trimis pe Mățel să efectueze un nou RMN, pentru a se vedea care sunt problemele la genunchiul « inflamat », fiind posibilă o nouă perioadă de indisponibilitate.

Meciurile oficiale jucate de Mățel, la Astra, în acest sezon

Etapa 1-a: CFR Cluj – FC Astra 2 – 0 (1-0) – refacere după operație
Etapa a 2-a: FC Astra – Voința Sibiu 0 – 1 (0-1) – refacere după operație
Etapa a 3-a: CS Mioveni – FC Astra 0 – 1 (0-1) – rezervă, 34 de minute jucate
Etapa a 4-a: FC Astra – Steaua București 2 – 1 (1-0) – titular, 90 minute
Etapa a 5-a: FC Astra – U Cluj 0 – 0 – titular, 90 minute
Etapa a 6-a: FCM Târgu Mureș – FC Astra 2 – 2 (1-0) – titular, 90 minute
Etapa a 7-a: FC Astra – Gaz Metan Mediaș 2 – 0 (1-0) – titular, 90 minute
Cupa României: FC Astra – CFR Cluj 1 – 0 (1-0) – nu a fost convocat
Etapa a 8-a: CS Pandurii Tg. Jiu – FC Astra 1 – 2 (1-1) – rezervă, nu a jucat
Etapa a 9-a: FC Astra – Sportul Studențesc 2 – 2 (1-2) – titular, 90 minute
Etapa a 10-a: FC Oțelul Galați – FC Astra 1 – 1 (1-1) – nu a fost convocat

1.000.000 de euro – este cota de piață a lui Mățel, conform transfermarkt.de

3.500 de euro pe lună – este salariul internaționalului de la Astra, de cel puțin 3 ori mai mic decât al jucătorilor „de top” din echipă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]