Ei ce caută aici?** Cu o istorie de doar cinci ani în spate, Muntenegru se află la doar un pas de Euro

Ei ce caută aici?** Cu o istorie de doar cinci ani în spate, Muntenegru se află la doar un pas de Euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai tânără națională din Europa, Muntenegru, a apărut pe harta fotbalului după Mondialul din 2006. Doar cinci ani mai târziu, echipa rapidistului Bozovic a ajuns la barajul pentru Euro, dintr-o grupă cu Anglia, Elveția, Bulgaria și Țara Galilor. O surpriză la fel de mare este prezența în play-off a Estoniei, echipă care nu demult pierdea în Insulele Feroe, scor 0-2!

Deși separarea Serbiei de Muntenegru s-a decis imediat după Cupa Mondială din 2006, micuțul stat din Balcani nu a luat startul în preliminariile pentru Euro 2008, din cauza conflictelor armate din țară. Ulterior, Muntenegru s-a înscris în preliminariile pentru CM 2010, dar a terminat grupa doar pe locul 5, cu o singură victorie în zece partide. Nașterea unei noi naționale avusese însă loc, iar aceasta avea să răstoarne toate calculele hârtiei în preliminariile pentru Euro 2012, terminând pe locul 2, înaintea Elveției, Bulgariei și Țării Galilor.

DOAR TREI ȘUTURI PE MECI!

Selecționerul Branko Brnovic și-a început cariera de antrenor chiar pe banca echipei naționale și este fidel sistemului tactic 4-4-2. Cu doar șapte goluri înscrise în preliminarii, Muntenegru lasă impresia că este o formație ultradefensivă, dar, cu toate acestea, „șoimii” pun mare preț pe construcție și etalează un joc de pase elaborat. Statisticile lor nu arată grozav însă: în opt meciuri au tras doar 21 de șuturi pe poartă, adică de două ori mai puțin decât România! Și mai puțin decât toate celelalte formații calificate la baraj.

ATAC DE SERIE A

Deși vorbim de o națională mică, Muntenegru nu duce lipsă de jucători valoroși. Om de bază în apărare este Marko BaÅ¡a, care a câștigat titlul în Franța cu Lille anul trecut. Tot în apărare regăsim și un jucător de la Manchester City, Stefan Savic. În linia de mijloc excelează Simon Vukcevic (Blackburn), care a jucat peste 100 de meciuri pentru Sporting Lisabona, iar atacul Muntenegrului este de cinci stele: vedetele din Serie A Stevan Jovetic (Fiorentina) și Mirko Vucinic (AS Roma) sunt garanția performanței pentru micuța națională din Balcani.

RAPID A MIZAT PE MUNTENEGRENI

Dacă fundașul stânga Vladimir Bozovic a ajuns idol în Giulești, nu același lucru se poate spune și despre atacantul Radomir Djalovic, titular incontestabil în aceste preliminarii! Legitimat acum la Amkar Perm, Djalovic le-a scos peri albi giuleștenilor în sezonul 2008/2009, când ratările sale au privat Rapidul de o calificare în cupele europene. Djalovic a părăsit Bucureștiul cu doar două goluri marcate în 20 de meciuri, însă are deja șapte reușite la națională. Românii au și alte amintiri cu Muntenegru.

DEZAVANTAJUL STADIONULUI

Muntenegru joacă meciurile de pe teren propriu la Podgorica, pe un stadion cu o capacitate de doar 12.000 de locuri, care nu face față cererii uriașe de bilete. La partida cu Anglia din urmă cu două săptămâni nu mai puțin de 40.000 de muntenegreni au vrut să vină la stadion! Forța echipei este dată de suporterii fanatici, care își împing favoriții de la spate. Drept urmare, Muntenegru nu a pierdut niciun meci de pe teren propriu în actualele preliminarii.

600.000 este populația Muntenegrului, de aproape patru ori mai puțin decât Bucureștiul

34 de meciuri oficiale are Muntenegrul în istoria sa

Prieteni cu „Fortuna”

8 octombrie 2010. Victoria de la Belgrad, 3-1 cu Serbia, în care estonienii au revenit de la 0-1 și au realizat cea mai mare surpriză în preliminarii. În retur a fost 1-1, iar Estonia a avut avantajul la „directele” cu sârbii.

7 octombrie 2011. Victoria din Irlanda de Nord, în ultimul meci al Estoniei din grupe (2-1). Dubla lui Vassiljev a întors soarta meciului, chiar dacă a doua sa reușită a fost foarte controversată. Asistentul a ridicat fanionul pentru ofsaid, dar centralul a lăsat jocul să continue, iar Estonia a marcat golul decisiv în minutul 84, care a păstrat-o în cărțile calificării.

11 octombrie 2011. În ultima etapă a preliminariilor, Serbia ar fi putut trece pe locul secund, și ar fi mers în baraj, cu o victorie în Slovenia, dar vecinii lor le-au pus piedică și au învins cu 1-0. Sârbii au ratat și un penalty după pauză, prin Vidic (64). Iar în baraj a ajuns Estonia.

„După ce am pierdut în Insulele Feroe în iunie (0-2), nici nu visam că vom termina pe locul doi”, Martin Vunk, mijlocaș Estonia (NEA Salamina, Cipru)

În partida de acasă cu Insulele Feroe, Estonia era condusă cu 1-0 în minutul 90, dar a întors rezultatul, cu două goluri în prelungiri!

Avem 1-0

Pe 31 mai 2008, naționala României învingea, fără drept de apel, Muntenegrul într-un meci amical disputat la București, pe stadionul Ghencea, scor 4-0. Aceasta a fost singura partidă directă dintre cele două reprezentative, iar tricolorii au marcat prin Adrian Mutu (15), Sorin Ghionea (49) și Nicolae Dică (55 și 69). Din formația oaspeților nu au lipsit vedetele Vucinic și Jovetic.

Articol scris de Alex GHIURCĂ‚U

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o afacere de familie:
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Austria nu se potolește. Karl Nehammer a dat ordin: Testați și controlați
Austria nu se potolește. Karl Nehammer a dat ordin: Testați și controlați
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…