Avea unul dintre cele mai bune gazoane din București, dacă nu chiar cel mai bun, peste Steaua sau Dinamo. Baza Sportivă Automatica, proprietatea echipei de Divizia B cu același nume, era situată, acum un sfert de veac, într-o zonă liniștită a orașului, pe Barbu Văcărescu, cartierul Floreasca, locul unde este acum „Zone Arena”.
Au fost însă de-ajuns câteva secunde, mai precis timpul în care Nicolae Ceaușescu a trecut cu mașina prin dreptul arenei, pentru ca în nici 24 de ore stadionul să devină amintire. ProSport i-a adunat la un loc pe patru dintre cei care atunci, în primăvara lui 1987, activau la formația divizionară secundă. Emil Gherase și Florin Fogorassy erau fotbaliști, Jean Mihalache era antrenor secund, iar Mirel Marinescu, conducător. Povestea lor pare desprinsă din acțiunea unui film, dar este perfect reală.
Huiduielile care au declanșat nebunia
Gherase și cu Fogorassy – ultimul a trecut în carieră și pe la Rapid – erau pe teren în acea dimineață de martie, început de retur, în care Automatica întâlnea pe ASA Tg. Mureș, echipă care avea să promoveze în Divizia A la finele campionatului. Ei, dar și „secundul” Mihalache, au încă vii în memorie momentele acelea. „S-a terminat 1-1, au marcat ei primii, apoi Ion Ion a egalat din lovitură liberă. Lumea era puhoi în tribuna noastră micuță, de 1.000 de locuri. Ei bine, în dimineața aceea, Ceaușescu a făcut o vizită la Podul Glucoza, care era la aproximativ 200 de metri depărtare de stadionul nostru. Erau lucrări mari acolo, iar el dorea ca totul să se încheie mai repede, de aceea făcea vizite dese”.
Povestea continuă cu detalii desprinse parcă din cărțile lui Orwell: „Pe traseu, ca de obicei, securiști și oameni care asigurau ordinea. Totul a plecat de la faptul că oamenii aceștia de pe traseu, în așteptarea convoiului cu «Tovarășul», au intrat la meci. Se uitau de la gardul din spatele porții, iar când au fost informați că vine Ceaușescu, au luat-o la fugă spre porțile de la ieșire. Practic, de la el, din Primăverii, și până la pod nu făcea mai mult de două minute, de-asta au luat-o ăia la fugă. Lumea din tribună – «hău», «hău», la mișto, către ei, iar când trecea mașina cu Ceaușescu pe acolo, unii dintre ei încă nu apucaseră să se așeze în dispozitiv. Exact atunci a mai fost și o fază dubioasă, cu un posibil penalty pentru noi, oamenii au început să huiduie, să fluiere, iar el, din mașină, a văzut și a auzit tot”. pușcăriașii scoteau brazde din teren
Ce trei continuă șirul povestirii: „A doua zi, când am venit la refacere, de fapt la tenis cu piciorul, am rămas interziși când am văzut la poarta stadionului mașini de Miliție, altele negre, tot Dacii, dar și un autobuz cu gratii la geamuri! Am intrat în stadion și atunci am văzut un lucru incredibil, erau zeci de pușcăriași care scoteau brazde din gazonul nostru! Conducătorii ne-au spus că Ceaușescu dăduse ordin să fie ras stadionul! De ce? Pentru că el crezuse că huiduielile și fluierăturile din ziua anterioară îi fuseseră adresate lui. Era incredibil! La nici 24 de ore după meci să te trezești că vii la antrenament și nu mai ai unde să-l faci, că nu mai ai teren! Gazonul a fost dus pe Dinamo II, unde juca Dinamo Victoria, iar o parte din tribune au ajuns la fostul stadion Progresul. Totul s-a petrecut atât de repede, încât nici n-am avut timp să ne dăm seama ce se întâmplă”.
Răzbunarea primului secretar
Firul poveștii este preluat de Mirel Marinescu, conducător al Automaticii la vremea respectivă: „Vă spun eu de unde a plecat totul. Trebuie să ne întoarcem în timp, în sezonul 1982-1983. În acel campionat, toate echipele bucureștene din Divizia B au jucat meciurile dintre ele pe fostul Stadion Republicii, în cuplaj, atât în tur, cât și în retur. La retur, aveam meci cu Metalul București, considerat în deplasare. Ei, care erau la retrogradare, au venit cu Gheorghe Badea la stadion, ăsta era secretar de partid pe uzină la ei, la fosta «23 August», avea putere mare. Ei – nu și nu, că să mergem să jucăm la ei, pe «Metalul», în Pantelimon. Normal că n-am vrut. Nici ei n-au vrut să joace pe Republicii, Barbu ăsta ne-a amenințat: «Lasă, că vedeți voi, o să pierdeți cu 3-0!», s-au urcat în autobuz și au plecat. Bineînțeles că federația a dat, la câteva zile, scor de 3-0 pentru noi. În anul ăla, ei au și retrogradat. Ei bine, acum, în martie ’87, Gheorghe Badea ăsta ajunsese prim-secretar la Sectorul 2 al Capitalei, era, practic, numărul unu pe sector și tocmai el a fost cel care l-a influențat pe Ceaușescu. Era acolo, la Podul Glucoza, în așteptarea «Tovarășului», și a profitat de faptul că Ceaușescu era confuz vizavi de ce s-a întâmplat și ne-a băgat strâmbe: «Eu zic să-l dărâmăm, tovarășu’. Și așa deranjează locatarii din zonă, toți golanii se duc acolo. Plus că e un loc unde se poate construi ceva». Cum Ceaușescu chiar voia să construiască blocuri sau nu știu ce pe locul ăla, și-a dat acordul și aia ne-a fost sentința! S-a încercat să se intervină pe linie de partid, dar totul a fost în zadar. Badea s-a răzbunat pe noi pentru episodul din 1983”.
Istoric
Automatica București s-a înființat în anii 60, mai întâi sub numele de Metalul Floreasca. A promovat în Divizia B, în 1982, unde a rezistat până în 1987. După ce a rămas fără stadion, Automatica a jucat până la finalul campionatului 1986-1987 pe arena ICSIM, unde evolua Divizionara C cu același nume, dar și pe Voința, în cartierul Aviației. La finele acelui sezon, echipa a retrogradat în Divizia C. În 1994 a retrogradat în categoria Onoare, iar în 1999 a dispărut definitiv de pe harta fotbalului, desființându-se.
Bani, casă, școala de maiștri
În spatele echipei bucureștene se afla fabrica Automatica, unde se produceau panouri electrice și automatizări, o instituție cu 4.000 de angajați. Se lucra foarte mult pentru export, dar și pentru marile obiective din țară. De exemplu, Automatica a echipat în mare parte centrala nucleară de la Cernavodă! În aceste condiții, și salariile erau foarte mari. Fogorassy spune că „ajungeau la 4.000 – 5.000 de lei pe lună, ceea ce era extraordinar pe vremea aceea”, iar Mirel Marinescu dezvăluie că „fotbaliștii primeau imediat apartament la bloc, în Floreasca sau în Aviației, și li se înlesnea urmarea Școlii de maiștri. Erau pontați cu 280-300 de ore pe lună, de aceea și salariile erau foarte mari. Oricum, noi eram mici copii, cum se spune, față de alții. Păi, la Mârșa, fotbaliștii erau angajați la fabrica de armament și erau pontați cu câte 500 de ore pe lună! Le-am și zis o dată: «Bă, dar voi când mai dormiți, că la orele astea trebuie că lucrați și noaptea!». Câștigau cel puțin 15.000 de lei pe lună numai din salariu!”.
Echipa națională venea pe „Automatica”
Datorită gazonului excelent care era pe Stadionul Automatica, aici veneau deseori pentru a susține meciuri amicale echipe de Divizia A și chiar naționala României. „Cel mai des venea, în anii 80, Sportul Studențesc. Ei oricum erau în cantonament la doi pași, la Ștrandul Tei. De asemenea, echipa națională a României venea să joace cu noi înaintea unor meciuri oficiale. Aici făceau, practic, ultima repetiție înaintea partidelor internaționale”, rememorează foștii componenți ai defunctei Automatica.
„Îmi aduc aminte că am jucat acolo cu naționala în 1979. S-a întîmplat chiar înaintea debutului meu contra URSS. Aveau un gazon superb și am jucat un amical cu echipa lor, care era parcă în Divizia C atunci”, Sorin Cîrțu (foto), fost internațional
„După Revoluție, în vara lui 1990, l-am întâlnit pe Badea ăsta, fostul secretar de partid, în Piața Floreasca, vindea oale și găleți de plastic. L-am întrebat: «Ce-ai avut, mă, cu noi? De ce ai susținut să ne dărâme baza?». A bâiguit ceva de genul: «Ce vrei, așa erau vremurile?!», că era și fricos, o fi zis că-l iau la bătaie!„, Mirel Marinescu, fost conducător Automatica.
„Păcat de acel stadion cochet și mai ales de acel gazon perfect, mult peste ce aveau chiar echipe de Divizia A. Nu mai vorbesc de echipă, unde era o atmosferă extraordinară. Măcar am satisfacția că am marcat ultimul gol acolo, înainte de a fi distrus”, Ion Ion, fost jucător Automatica, Steaua, Rapid, fost internațional de juniori și tineret
Dictator
Vizitele de lucru ale lui Ceaușescu stârneau groaza printre securiști și locuitorii scoși cu forța să-l aplaude pe „tovarășul”. O toană de moment putea schimba destine și pune la pământ cartiere întregi
„Pe vremea aceea, la Divizia B erau jucători pe care nu-i găsești acum la Liga I! Fotbaliști adevărați. Poate că nu era viteza de joc, ritmul de azi, dar era mult mai mult spectacol, mai multă calitate și imaginație. Lumea venea la stadion și ca să vadă o fentă, un dribling frumos”, Florin Fogorassy, fost fotbalist Automatica, Rapid
„Gazonul acela arăta excelent. Era o plăcere să-l privești și să joci pe el! Păcat că s-a distrus totul acolo”, Mihail Marian, fost fotbalist Sportul Studențesc
24 de ore au trecut între ordinul lui Ceaușescu și distrugerea bazei
Articols scris de Ioan Viorel
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER