FOTO Chelsea în România!** Cine sunt norocoșii care primesc lecții de la cei care l-au „inventat” pe Terry

Redactor:
Daniel Remes
FOTO Chelsea în România!** Cine sunt norocoșii care primesc lecții de la cei care l-au
  • Publicat:
  • Actualizat:

De marți și până vineri, câțiva antrenori de copii și junior de la Chelsea Londra se află la Slobozia pentru a susține o serie de sesiuni de antrenamente cu cei mai mici fotbaliști din localitate. Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Cargill și Fundația FC Chelsea Londra.

Scopul acestui proiect este să ajute la îmbunătățirea abilităților tinerilor jucători de fotbal din județul Ialomița precum și a antrenorilor acestora. Activitățile care se vor desfășura pe parcursul a trei zile includ sesiuni de antrenament pentru copii, un campionat de fotbal și un Master Class pentru antrenorii români și oficialii din cadrul Federației Române de Fotbal.

Martin Schuldt, Director General Cargill în România, a explicat cum Cargill își dorește să fie un cetățean model în fiecare locație în care are privilegiul să își desfășoare activitatea. „Ne-am luat angajamentul să ajutăm și să contribuim la dezvoltarea comunităților în care suntem prezenți. Una dintre cele mai importante activități ale noastre este să promovăm un stil de viață sănătos, în special pentru copii și de aceea suntem încântați să găzduim un eveniment sportiv de care beneficiază atât de mulți tineri. Fotbalul este cel mai popular sport din România iar de aceea suntem extrem de recunoscători Fundației Chelsea pentru sprijinul său generos și așteptăm cu nerăbdare evenimentele deosebite care vor avea loc în zilele următoare în România”, a declarat Schuldt.

Keith Harmes, în calitate de Funcționar Senior pentru Dezvoltarea Comunității, a declarat în numele Fundației Chelsea: „Suntem încântați că avem oportunitatea de a ne întâlni în România cu atât de mulți tineri. Pentru noi este minunat faptul că avem oportunitatea să împărtășim tehnicile pe care antrenorii noștri le utilizează. Sperăm ca pe măsură ce o să lucrăm îndeaproape cu antrenorii și copiii pe parcursul vizitei noastre, să vedem cum generația următoare de jucători își dezvoltă abilitățile de înțelegere a jocului. Fotbalul te poate învăța ce înseamnă disciplina necesară pentru a te dezvolta ca om și sperăm ca acești tineri jucători și antrenorii lor să trăiască o experiență pe care nu o vor uita niciodată.”

Cargill colaborează cu Fundația Chelsea începând din anul 2009 în cadrul proiectelor de responsabilitate socială desfășurate în apropierea biroului Cargill și a terenului de antrenament al Fundației Chelsea din Marea Britanie. Alte inițiative similare s-au desfășurat deja în Rusia, Africa de Sud și Ghana.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…