Acasa » Alte Sporturi » Rugby » Furia „neagră”!** Richie McCaw evoluează cu analgezice pentru a-și conduce colegii spre titlul mondial

Furia „neagră”!** Richie McCaw evoluează cu analgezice pentru a-și conduce colegii spre titlul mondial

Noua Zeelandă este marea favorită a Cupei Mondiale de rugby din acest an. Creditați tot timpul cu prima șansă la trofeul „Webb Ellis", pe care l-au cucerit o singură dată, în 1987, jucătorii All Blacks sunt „condamnați" să câștige titlul acasă, în fața propriilor suporteri. Milioane de așteptări, de aprecieri sau critici, presiunea imensă, toate acestea apasă pe umerii unui singur om, căpitanul Richie McCaw.
Furia "neagră"!** Richie McCaw evoluează cu analgezice pentru a-și conduce colegii spre titlul mondial

Cel mai selecționat jucător din istoria Noii Zeelande, Richie McCaw (101 meciuri), evoluează cu analgezice pentru a-și conduce colegii spre visul All Blacks: titlul mondial

Noua Zeelandă este marea favorită a Cupei Mondiale de rugby din acest an. Creditați tot timpul cu prima șansă la trofeul „Webb Ellis”, pe care l-au cucerit o singură dată, în 1987, jucătorii All Blacks sunt „condamnați” să câștige titlul acasă, în fața propriilor suporteri. Milioane de așteptări, de aprecieri sau critici, presiunea imensă, toate acestea apasă pe umerii unui singur om, căpitanul Richie McCaw.

În Noua Zeelandă este o legendă. Copiii visează să îi calce pe urme, fiecare ieșire se transformă într-o baie de mulțime în care împarte autografe și strânge mâini. Pe teren nu există adversar care să nu fi fost răpus de placajele sale devastatoare, nu există balon pentru care el să nu fi luptat și nici meci la finalul căruia să nu-și numere vânătăile sau copcile. La doar 30 de ani, Richie McCaw este considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria rugby-ului neozeelandez. O apreciere incredibilă într-o țară a superlativelor în sportul cu balonul oval, unde fiecare puști se naște visând să poarte măcar o dată tricoul All Blacks.

Cel mai bun din lume în trei rânduri

Richie McCaw a câștigat aproape tot ce era de câștigat în lumea rugby-ului, de șapte ori Turneul celor Trei Națiuni, de cinci ori Super 14 (competiție ce reunește cele mai bune echipe din Noua Zeelandă, Africa de Sud și Australia), trei Mari Șlemuri cu All Blacks în turneele din Europa. Mai mult, de trei ori, el a fost declarat de forul internațional cel mai bun jucător din lume, în 2006, 2009 și 2010. Un palmares excepțional, din care lipsește însă titlul mondial cu echipa.

Aflat la a treia participare la Cupa Mondială, magnificul nr. 7 joacă totul pe ultima sa carte. Chinuit de accidentarea la piciorul drept, unde i s-a pus un șurub după operația de fractură de stres suferită în primăvară, McCaw evoluează încă de la primele meciuri ale Cupei Mondiale sub efectul analgezicelor. Se antrenează după un program separat, fără a forța piciorul, și privește mai departe, spre finala competiției, deși a recunoscut că durerile sunt îngrozitoare. O lecție incredibilă de voință și determinare pentru un căpitan care trăiește, respiră și joacă pentru echipa și colegii lui.

La 9 ani zbura cu planorul!

Născut în provincia Otago și crescut la ferma pe care părinții săi o dețin, McCaw a descoperit rugby-ul pe când avea 6 ani. Mediul în care a făcut primii pași l-a ajutat să se obișnuiască de mic cu greutățile vieții, să își însușească principiile și valorile după care să își ordoneze viața. La 5 ani, McCaw conducea camioanele în jurul fermei împreună cu tatăl său, iar la 9 ani zbura cu planorul ghidat de bunicul său, fost pilot în cel De-al Doilea Război Mondial! „De la început, toată lumea a vorbit de forța pe care o am, de felul în care plachez. Am crescut ajutându-l pe tata la muncă și, de multe ori când mă trimitea să adun oile, era câte una care fugea și îmi plăcea să mă lupt cu ea, să o aduc înapoi. Tot ceea ce am făcut în copilărie m-a ajutat să îmi dezvolt toate aceste calități”, spunea McCaw.

Rugby-ul l-a însoțit încă din primul an de școală, apoi la liceul din Dunedin și la Universitatea din Christchurch, unde a studiat agricultura. De această perioadă se leagă și prima lui convocare la naționala U19, pentru Mondialul din Țara Galilor. Un început care face parte din istoria rugby-ului neozeelandez, după ce, acum, la Cupa Mondială, McCaw a devenit în meciul din grupe, cu Franța, cel mai selecționat jucător din istoria All Blacks, totalizând 100 de partide în tricoul brodat cu frunza de ferigă.

A refuzat mereu Europa

Un jucător cu o viteză incredibilă pentru gabaritul său (1,88 m și 106 kg), care controlează perfect balonul și caută tot timpul contactul, forțând de multe ori limita regulamentului, McCaw și-a câștigat repede renumele de cel mai bun flanker din lume pe partea deschisă a grămezii. „Vânat” de cele mai importante cluburi din Europa, Richie nu a dorit să joace niciodată în afara Noii Zeelande, așa cum au făcut mulți dintre coechipierii săi. Chiar dacă, după sfertul pierdut în 2007, la Cupa Mondială, sumele care i se ofereau pentru a juca pe Bătrânul continent erau astronomice. „Mi s-au oferit mulți bani, mai mulți decât m-aș fi putut eu gândi vreodată. Dar am simțit că încă mai am ceva de oferit naționalei, că mai pot progresa și că pot fi încă cel mai bun aici, acasă. De acest loc mă leagă totul: colegii, familia, visurile. Bunicul meu avea o vorbă: „«Știi ce lași, dar nu vei știi niciodată ce vei găsi»”, spune el. În Noua Zeelandă a găsit respect și admirație, sentimente pentru care vrea să le mulțumească fanilor cu un al doilea titlu mondial din istorie. Va rezista însă durerilor?!

„Cel mai greu lucru după o înfrângere nu este să faci față presei sau criticilor, ci sentimentului că ți-ai dezamăgit colegii, că nu ai fost destul de bun pe teren. Și asta doare cel mai rău”, Richie McCaw, căpitan Noua Zeelandă

Program semifinale
Franța – Țara Galilor, sâmbătă, ora 11:00
Noua Zeelandă – Australia,duminică, ora 11:00
ª Finala mare 23 octombrie, ora 11:00
ª Finala mică 21 octombrie, ora 10:30

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro