„Iliesta” a început lupta de urmărire a „câinilor”!** „Trageți de voi, altfel nu atingem mingea!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Team buildingul a început! Ieri a fost prima zi a stagiului de pregătire de la Săcele, în care stafful tehnic al Stelei și-a propus să închege relațiile între fotbaliști și să lucreze la capitolul fizic. Fără cei convocați la națională, dar cu un supliment de la juniori, Ilie Stan și secundul Gabi Mărgărit au condus antrenamentul de aseară din mijlocul fotbaliștilor, supervizați de Narcis Răducan și Helmut Duckadam.

Muncă, masă, somn și iar muncă. Cam asta îi așteaptă pe fotbaliștii Stelei până sâmbătă, atunci când se vor întoarce în București, via Ploiești, pentru un amical cu Sportul. Cazați într‑o pensiune de lux situată chiar în buza pădurii, elevii lui Ilie Stan au intrat în programul menit să facă din Steaua ceea ce nu a mai fost de mult timp: o familie.

Glume cu veteranii, apoi fitness

Ilie Stan a venit primul la stadionul din Săcele pentru a inspecta suprafața de joc și pentru a așeza jaloanele. Autocarul a făcut cale întoarsă și a adus jucătorii, aceștia reușind cu greu să scape de un grup de 30 de copii insistenți, doritori de autografe. Antrenorul a făcut câteva glume cu Brandan și Florin Costea, apoi a împărțit lotul în două și a demarat sesiunea de fitness. „Toată lumea se uită la mine și face exact ce fac eu. Trageți de voi, altfel nu atingem mingea!”, le-a strigat „Iliesta” fotbaliștilor. După antrenament, jucătorii s-au întors la pensiune pentru o ședință de recuperare la piscină.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…