Acasa » Jocuri » Ghost Recon: Future Soldier are în sfârșit dată de lansare

Ghost Recon: Future Soldier are în sfârșit dată de lansare

Dacă ar fi să ne uităm pe o listă cu jocurile anunțate în ultimii ani care au fost amânate de cele mai multe ori, numele Tom Clancy''s Ghost Recon: Future Soldier ar trebui să iasă în evidență. Ubisoft a anunțat prima oară acest nou titlu al seriei Ghost Recon la începutul anului 2009, și, după o primă apariție la E3, jocul a fost amânat până în 2011.
Jocuri
Ghost Recon: Future Soldier are în sfârșit dată de lansare

Dacă ar fi să ne uităm pe o listă cu jocurile anunțate în ultimii ani care au fost amânate de cele mai multe ori, numele Tom Clancy’s Ghost Recon: Future Soldier ar trebui să iasă în evidență. Ubisoft a anunțat prima oară acest nou titlu al seriei Ghost Recon la începutul anului 2009, și, după o primă apariție la E3, jocul a fost amânat până în 2011.

Ulterior, publisherul a hotărât că jocul are nevoie de o nouă direcție, precum și de timp suplimentar pentru dezvoltare. Astfel, după o nouă prezentare în cadrul ediției din acest an a târgului E3 (pe care o puteți viziona mai jos), Ubisoft a anunțat că Ghost Recon: Future Soldier va fi lansat undeva în prima parte a anului viitor.

Iată că astăzi publisherul francez s-a decis în privința datei la care vom avea în sfârșit ocazia să jucăm noul titlu Tom Clancy. Așadar, Ghost Recon: Future Soldier va fi lansat în Statele Unite ale Americii pe 6 martie 2012, versiunea europeana urmând să vadă lumina zilei, cel mai probabil, pe 9 martie 2012.

Jocul va fi lansat pe PC, Xbox 360 (cu suport Kinect) și PlayStation 3, deținătorii ediției de Xbox 360 a lui Splinter Cell: Convicition urmând a putea intra într-o sesiune de testare beta a lui Ghost Recon: Future Soldier începând cu luna ianuarie a anului viitor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]