Noul sediu al COSR și Muzeul Olimpic vor fi inaugurate astăzi

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Bitescu Wili
Noul sediu al COSR și Muzeul Olimpic vor fi inaugurate astăzi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-una din cele mai vânate zone ale Capitalei, la Șosea, lângă Arcul de Triumf, președintele Traian Băsescu, șeful CIO, Jacques Rogge, și Octavian Morariu își vor ascuți azi (ora 10:00) foarfeca pe panglica fină a noului sediu al COSR, sub acoperișul căruia se află și mult râvnitul Muzeu al Sportului.

Cu 304 zile înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Londra, sportul românesc se echipează într-un vestiar legat cu fundiță roșie, plin de semnificații, amprentat de figuri emblematice ale trecutului și dătător de foame de performanță pentru toți „olimpicii” ce-i calcă pragul. Noul sediu al COSR e amplasat pe un teren de circa 3.700 de metri pătrați, în vecinătatea stadionului de rugby de lângă Mănăstirea Cașin, iar costurile lucrărilor s-au cifrat undeva în jurul sumei de 5 milioane de euro, bani proveniți în principal de la stat.

Una dintre realizările oficialilor COSR constă în faptul că la ridicarea „Casei Albe” de la Șosea metrul pătrat construit a ieșit doar la 560 euro pe metru pătrat, în contextul în care prețul obișnuit pentru zona mai sus-menționată depășește mia de euro. Recordul la acest capitol e deținut de complexul de la Izvorani unde metrul pătrat construibil a atins doar 475 de euro.

Dincolo de momentul de gală, evenimentul constituie și un adevărat all-star game al sportului românesc, majoritatea performerilor din trecut fiind invitați să predea ștafeta succesului actualelor vedete.

Clasament handbal:

HANDBAL
Liga Națională, Masculin
1. Constanța 4 4 0 0 154-105 8
2. Bacău 4 4 0 0 136-115 8
3. Odorhei 4 3 0 1 113-99 6
4. Suceava 4 2 1 1 105-99 5
5. Dinamo 4 2 1 1 114-111 5
6. CSM București 4 2 0 2 108-107 4
7. Pandurii 4 2 0 2 121-123 4
8. Caraș Severin 4 2 0 2 105-111 4
9. Potaissa 4 1 1 2 106-111 3
10. Ploiești 4 1 1 2 94-110 3
11. Satu Mare 4 1 1 2 104-122 3
12. Timișoara 4 1 0 3 95-102 2
13. „U” Cluj 4 0 1 3 108-126 1
14. Steaua 4 0 0 4 97-119 0

Etapa viitoare (28 septembrie – 2 octombrie): HCM Constanța – Potaissa, Dinamo – CSM București, Bacău – Caraș Severin, Suceava – Odorhei, Poli Timișoara – Steaua, Satu Mare – „U” Cluj, CSM Ploiești – Pandurii

Liga Națională, Feminin
1. Zalău 2 2 0 0 57-36 4
2. Brăila 2 2 0 0 64-50 4
3. Oltchim 2 2 0 0 61-50 4
4. Oțelul 2 2 0 0 53-45 4
5. Ploiești 2 1 1 0 56-54 3
6. Brașov 2 1 0 1 62-51 2
7. Jolidon 2 1 0 1 54-55 2
8. Deva 2 1 0 1 41-49 2
9. Constanța 2 1 0 1 49-58 2
10. Bacău 2 0 1 1 46-51 1
11. Roman 2 0 0 2 53-58 0
12. CSM București 2 0 0 2 44-51 0
13. Baia Mare 2 0 0 2 46-60 0
14. Craiova 2 0 0 2 46-64 0

Etapa viitoare (27-28 septembrie):
CSM Ploiești – Zalău, Oțelul – Brașov, Baia Mare – Craiova, Deva – Brăila, Constanța – Bacău, Roman – CSM București, Oltchim – Jolidon

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…