SENZAȚIE! Aceasta este PORECLA dată de Mircea Sandu lui Vasile Avram! **Îi spunea des că nu e de încredere

Redactor:
Cosmin Boghiu
SENZAȚIE! Aceasta este PORECLA dată de Mircea Sandu lui Vasile Avram! **Îi spunea des că nu e de încredere
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și ceilalți oameni de fotbal din federație sau din ligă aveau o reținere față de Vasile Avram (foto) încă de când acesta era președinte CCA și în libertate. Avram era poreclit „Securistul” de către aceștia.

Vasile Avram avea oficial o relație bună cu Mircea Sandu și cu ceilalți șefi ai fotbalului, însă aceștia se cam fereau de el atunci când subiectele erau unele sensibile. „I-au spus de câteva ori în glumă că el e securist și că dacă aude ceva, îi toarnă”, susțin surse apropiate lui Avram. Astfel se explică unda de îngrijorare transmisă de președintele FRF, Mircea Sandu, după ce s-a aflat că Avram este dus la DNA. „Nașul” nu se teme de speță în sine, pentru că nu este implicat în faptele pentru care a fost reținut fostul șef al CCA.

„Nașul” nu are încredere în fostul său subordonat
Mircea Sandu are însă rezerve asupra capacității lui Avram de a păstra tăcerea asupra unor alte eventuale lucruri întâmplate în fotbal, dat fiind că personalitatea acestuia îl face o persoană pretabilă la a face alte dezvăluiri procurorilor pentru a scăpa de propriile învinuiri!

Procurorii pun presiune pe Avram
Mai mult, prin modul în care au acționat în aceste zile, procurorii DNA au lăsat senzația că vor să determine cedarea psihică a lui Avram, pentru ca acesta să fie „volubil” la audieri. Au făcut tot posibilul ca acesta să fie scos cu cătușe cu toată presa de față, după ce îl lăsaseră să aștepte ore în șir înainte de audierea propriu-zisă. Prin urmare, este foarte posibil ca în curând să ne confruntăm cu noi dosare, pornind de la ceea ce va vorbi fostul președinte al CCA în fața celor de la Anticorupție. Ce rămâne cert este că la Mircea Sandu se observă o ușoară îngrijorare, chiar dacă în conferința de presă a dorit să arate multă siguranță de sine. Urmează 29 de zile de tensiune, zile în care Avram e la dispoziția anchetatorilor.

„Sper ca Vasile Avram să fie inteligent!”, Mircea Sandu, președinte FRF (declarație oferită imediat după ce Avram a fost dus la DNA)

L-au audiat și pe Mititelu
Adrian Mititelu a fost ieri audiat la DNA în calitate de martor. Ajuns în jurul orei 14:00 la întâlnirea cu procurorii, patronul Universității Craiova n-a petrecut mai mult de o oră în birourile Direcției Naționale Anticorupție. „Am adus câteva documente de care era nevoie la dosar. Chemarea mea nu are legătură cu arestarea lui Vasile Avram, ci cu modul în care a fost retrogradată Craiova”, a spus Mititelu.

Anchetați de „Termopanele lui Năstase”
Lucian Papici, procurorul DNA care a ordonat reținerea lui Vasile Avram și a lui Sorin Țerbea, este cel care a anchetat majoritatea cazurilor de corupție din fotbal. Șeful Secției 1 Anticorupție a avut mandatul prelungit în urmă cu un an de președintele Traian Băsescu și a instrumentat mai multe dosare îndelung mediatizate: „Termopanele lui Adrian Năstase” sau „Voicu – Costiniu”. Tot Papici a fost procurorul care l-a chemat pe Vasile Avram la audieri în urmă cu două luni, atunci când DNA s-a autosesizat în urma unor articole apărute în ProSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×