Omul căruia Becali i-a promis „contract pe viață” revine în Liga I!** S-a întors ‘norocul Stelei’

Omul căruia Becali i-a promis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu e greu de recunoscut, deși au trecut ani buni de la ultima apariție în prim-plan a atacantului de 28 de ani. Fizic e neschimbat, iar atunci când vorbește despre Steaua, ochii îi strălucesc. Iubește clubul roș-albastru, îl apreciază pe Olăroiu și vrea să rămână în România pentru că soția îi este însărcinată. El este Vali Badea, singurul stelist care i-a dat gol lui Real Madrid în Liga Campionilor.

„Am avut ghinion mult la arabi, mi-a spart un coleg pometele încă dinaintea debutului și de atunci toate au mers prost”, începe Badea. Curios, ghinionul este invocat de nenumărate ori în discuția cu Vali. Puțin ciudat, dacă ne gândim că vorbim cu un fotbalist care a marcat atunci când roș-albaștrii au umilit Dinamo Kiev (4-1), cu un atacant care l-a învins pe marele Casillas, în Steaua – Real 1-4.

„Rădoi și Oli sunt zei”

„Aveam șanse să mă realizez din punct de vedere financiar la Al Ain, dar să fac și performanță cu un club care începe să aibă din ce în ce mai multe pretenții în zona Asiei. S-a terminat totul atunci când a venit Oli și mi-a zis că șeicul nu mai vrea străini la echipă. Semnasem doar pe patru luni și am fost nevoit să plec. Ghinion”, mărturisește Badea. Surprinzător, antrenorul român nu a insistat pentru păstrarea lui Vali, însă atacantul are numai cuvinte de laudă la adresa sa. „Olăroiu și Rădoi sunt niște zei acolo. Oli are deja un nume mare în zona Golfului, iar fanii au înnebunit atunci când au aflat că vine Mirel la Al Ain”.

Vrea în România

Atunci când vorbește despre planurile de viitor, Vali Badea subliniază faptul că vrea să joace în România. „Am aflat recent că soția mea este însărcinată și cred că ar fi cel mai bine pentru noi dacă aș rămâne să joc în țară. Totuși, dacă nu o să apară nicio ofertă în următoarele două săptămâni, o să mă duc din nou la arabi”, spune fotbalistul.

„Badea o să îmbătrânească la Steaua, pentru că ne-a calificat în Ligă. N-o să îl dau afară niciodată, el e norocul Stelei”, Gigi Becali, patron Steaua, în 2008.

5 goluri a marcat Vali Badea pentru Steaua în Liga Campionilor

15 goluri în 50 de partide a marcat Badea pentru Steaua în toate competițiile

Vali Badea despre:

ª FC Vaslui – locul unde m-am format ca fotbalist datorită lui Sdrobiș și a domnului Porumboiu
ª Steaua – apogeul carierei, locul unde am petrecut clipe care nu vor putea fi egalate de nimic
ª Al Ain – echipa la care am avut șansa să mă realizez din toate punctele de vedere. Dacă nu ar fi fost accidentările…
ª Gigi Becali – persoana care, în ciuda a tot ce a apărut în presă, m-a susținut foarte mult când jucam în Ghencea
ª Cosmin Olăroiu – antrenorul care m-a învățat fotbalul modern și ceea ce presupune sportul de performanță
ª Liga Campionilor – Everestul. După ce ai jucat în această competiție, e greu să te mai motiveze altceva

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…