PUS LA ZID!** Filmul judecății de trei ore și jumătate în urma căreia Gardoș a aflat pedeapsa

PUS LA ZID!** Filmul judecății de trei ore și jumătate în urma căreia Gardoș a aflat pedeapsa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși multe voci au lăsat să se înțeleagă că Gardoș va primi o suspendare între 16 și 24 de etape, verdictul Comisiei de Disciplină a venit aseară: fundașul va lipsi zece meciuri, după ce în ultima etapă i-a rupt piciorul lui Băcilă, de la Pandurii. Stelistul a fost penalizat și cu 20.000 de lei.

Florin Gardoș a sosit la sediul Ligii cu puțin înaintea orei 17:00, însoțit fiind de Valeriu Argăseală, președintele CA de la Steaua. Probabil conștient de pedeapsa grea pe care o va primi, fundașul a afișat o mină îngândurată. Apoi, deși nu a fost audiat decât 20 de minute, Florin a așteptat până la finalul ședinței, adică aproximativ trei ore și jumătate în total.

Băcilă era gata să intervină la telefon
Steliștii au adus probe video și copii din ziare în care Băcilă spunea că Gardoș nu a vrut să-l accidenteze. Ba mai mult, roș-albaștrii se înțeleseseră cu Băcilă să stea lângă telefon și, dacă va fi sunat de cei de la comisie, să spună că nu vrea suspendarea lui Gardoș! Însă cei care au judecat nu au dorit acest lucru. Într-un final, comisia condusă de Doru Neagu a hotărât suspendarea stelistului pentru zece meciuri, dar și penalizarea acestuia cu o amendă sportivă în valoare de 20.000 de lei.

Argăseală: „Vom face recurs!”
Decizia a fost apoi contestată de Argăseală: „Mi se pare o pedeapsă prea drastică, dacă avem în vedere toate probele pe care le-am prezentat”. Fapta stelistului a fost încadrată ca fiind „vătămare fizică gravă”, după cum a explicat Doru Neagu, care probabil a confundat încadrarea, deoarece la cea specificată de el pedeapsa minimă e de 16 jocuri! Oficialii steliști vor face recurs în speranța că sancțiunea va fi redusă. „Sperăm să se rezolve, iar Florin să stea mai puțin timp în afara terenului”, a explicat Valeriu Argăseală. De menționat este faptul că pe masa președintelui Comisiei de Disciplină, reprezentanții clubului Pandurii au adus toate actele care i-au fost întocmite la spital lui Băcilă și care atestă faptul că jucătorul Pandurilor a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu.

Ne așteptam ca Gardoș să primească între șase și opt etape. Decizia e una normală. Stelistul nu a vrut să-i rupă piciorul
Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii

Decizia mi se pare prea dură. Dacă eram în comisia de judecată, eram mai blând. Pentru Gardoș, faultul în sine a fost o experiență destul de traumatizantă, cred că era de ajuns
Petre Grigoraș, antrenor Pandurii

Băcilă a vrut să intervină în direct în timpul analizei Comisiei de Disciplină, însă cererea nu i-a fost aprobată
Gigi Becali, patron Steaua

I-aș fi dat două etape pentru că a luat cartonaș roșu. Atât! Lăsați copilul în pace, să joace! Sufăr eu destul, ce rost mai are să sufere și el?
Cosmin Băcilă, mijlocaș Pandurii

Din păcate, nu am nicio asigurare medicală. Mulți s-au oferit să mă ajute, dar să vedem…
Cosmin Băcilă, mijlocaș Pandurii

Gardoș trebuia suspendat atât timp cât stă Băcilă pe tușă. O să facem noi recurs la această decizie, să vedem dacă accidentarea poate fi considerată drept foarte gravă sau nu

Gestul Stelei de a se oferi să-i aranjeze operația lui Băcilă la Spitalul Militar era bine-venită. Problema este că a fost făcut doar pentru a încerca micșorarea suspendării lui Gardoș

Mărturia lui Cosmin Băcilă nu poate fi luată în considerare într-o instanță civilă pentru că fotbalistul era sub influența calmantelor atunci când a scris-o
Marin Condescu, președinte Pandurii

RECORD
Daniel Sava a luat doi ani pentru o palmă!

Coleg la naționala de tineret cu Prunea, Dan Petrescu, Gică Popescu și Sabău, Daniel Sava a fost nevoit să iasă din fotbalul de performanță pentru o altercație banală. După un cartonaș roșu încasat la partida dintre Rapid și Electroputere, în 1991, Sava a primit o suspendare de doi ani! Probă a fost tricoul pătat de sânge al adversarului.

ANGLIA
Taylor a stat doar trei etape!

Un caz similar s-a petrecut în Anglia în 2008. Atacantul lui Arsenal, Eduardo, a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu în urma unui atac din partea lui Martin Taylor. Văzând urmările, antrenorul lui Arsenal a cerut ca jucătorul lui Birmingham să fie suspendat pe viață, dar federația engleză a decis ca fotbalistul să lipsească de pe gazon doar trei meciuri.

PRECEDENT
Lăcătuș , 15 MECIURI OUT că l-a rupt pe Ardeleanu

În 1999, când atacantul Stelei, Marius Lăcătuș, a avut o intrare criminală la jucătorul lui FCM Bacău, Vasile Ardeleanu, Comisia de Disciplină de la acea vreme a decis inițial ca jucătorul Stelei să stea pe bară atât timp cât va sta și jucătorul băcăuan. După recurs, Steaua a reușit să obțină pentru Lăcătuș o suspendare de 15 etape.

Ce spune Regulamentul

„Pentru abaterile prevăzute de art.63.1. lit. a) și b), sancțiunile aplicabile sunt:
Lovirea cu palma, cotul, brațul, pumnul, capul, piciorul ori călcarea adversarului: suspendare de la 2 la 6 jocuri dacă nu au produs vătămare fizică, de la 6 la 10 jocuri dacă s-a cauzat vătămarea fizică a victimei, sau de la 16 la 24 de jocuri dacă s-a cauzat vătămarea fizică gravă a victimei. Gardoș a fost încadrat la categoria mijlocie: „vătămare fizică a victimei”.

Cine face parte din Comisia de Disciplină

Președinte: Doru Neagu
Vicepreședinte: Florin Gâtejan
Membru: Mircea Medișeanu
Membru: Ion Sburlea
Membru: Constantin Coblișan

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…