FOTO AMUZANT Adevăratul motiv pentru care U Cluj nu merge mai departe în Cupă:** Astra II a jucat în 12 :)

  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Cluj a părăsit Cupa României după ce a pierdut cu 1-0 în șaisprezecimile competiției pe terenul echipei Astra II, la Giurgiu.

Meciul a fost însă marcat de un moment extrem de amuzant, pe care ardelenii îl pot invoca drept argument pentru a justifica eșecul neașteptat. Cu câteva momente înainte de finalul partidei, un câine a pătruns pe suprafața de joc ținând un sandviș în gură, fapt care a întrerupt meciul exact când clujenii atacau asiduu poarta giurgiuvenilor în căutarea golului egalizator.

Încercările oamenilor de pe marginea de a îndepărta patrupedul s-au dovedit însă zadarnice, acesta revenind de fiecare dată pe teren, spre amuzamentul spectatorilor și spre disperarea jucătorilor lui Ionuț Badea. Timp de 7 minute, câinele a fost alergat de toată lumea, însă dorința cu care a căutat să fie prezent între jucătorii celor două formații i-a făcut pe urmăritori să se lase păgubași, meciul continuând până la final cu animalul buclucaș pe teren.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, în farfurii. Pescarii le adună din zone interzise

Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×