Becali s-a resemnat și refuză să mai apară la TV!** Declarația care îngroapă șansele Stelei la titlul cu numărul 24

Steaua a suferit a treia înfrângere în șapte etape, scor 1-2, în fața celor de la Pandurii Tg-Jiu. Meciul a fost marcat de accidentarea gravă suferită de Cosmin Băcilă după intrarea la sacrificiu a lui Florin Gardoș.

Gigi Becali a fost devastat de rezultatul de la Ploiești și a spus că nu vrea sa mai discute cu presa o perioadă, deoarece echipa sa nu este una competitvă.

„Incepând de azi, rog frumos televiziunile să nu mă mai sune că nu mai am ce să vorbesc. Sunt penibil să dau din gură când sunt pe locul 7. Să vorbească ăia care merită, Copos, Borcea, Paszkany, cei care sunt pe primele locuri, nu eu, care vorbesc în fiecare zi, îmi fac numai dușmani, iar echipa mea… De fapt, îi zic eu echipă, dar asta numai echipă de fotbal nu e”, a spus Becali la gsptv.

Chiar dacă s-au scurs doar șapte etape de la startul campionatului, Becali s-a resemnat deja în ceea ce privește lupta pentu titlu.

„De astă-seară mi-e clar că asta nu e echipă care să ia titlul. Păi, Barcelona a avut 1-0 în minutul 5 si s-a terminat 8-0. Noi am avut 1-0 în minutul 3 și am luat bătaie, asta înseamnă să n-ai caracter”, a mai precizat Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]