Nu le mai diferențiază decât palmaresul!** După City, și Manchester United este la O ZI de a fi preluată de arabi

Deși succesele nu au ocolit clubul în sezonul precedent, Manchester United este pe punctul de a ralia trendului care a cuprins fotbalul european, intrarea sub patronaj arab. Cotidianul britanic The Mirror susține că un sponsor extrem de potent din Orientul Mijlociu este foarte aproape de a prelua gruparea de pe Old Trafford și că afacerea se poate încheia în cursul săptămânii ce urmează. Sursa citată mai scris și că frații Glazer, actualii proprietari ai clubului, au fost mulțumiți de oferta făcută de arabi și că, în aceste condiții, o delegație a familiei regale din Qatar condusă de șeicul Hamad bin Khalifa Al Thani va face deplasarea la Manchester chiar de luni pentru a parafa înțelegerea. În aceste condiții, orașul Manchester va avea două echipe sub patronaj arab, City fiind deținută la rându-i de un grup din Emiratele Arabe Unite.
Nu le mai diferențiază decât palmaresul!** După City, și Manchester United este la O ZI de a fi preluată de arabi

Deși succesele nu au ocolit clubul în sezonul precedent, Manchester United este pe punctul de a ralia trendului care a cuprins fotbalul european, intrarea sub patronaj arab.

Cotidianul britanic The Mirror susține că un sponsor extrem de potent din Orientul Mijlociu este foarte aproape de a prelua gruparea de pe Old Trafford și că afacerea se poate încheia în cursul săptămânii ce urmează.

Sursa citată mai scris și că frații Glazer, actualii proprietari ai clubului, au fost mulțumiți de oferta făcută de arabi și că, în aceste condiții, o delegație a familiei regale din Qatar condusă de șeicul Hamad bin Khalifa Al Thani va face deplasarea la Manchester chiar de luni pentru a parafa înțelegerea.

În aceste condiții, orașul Manchester va avea două echipe sub patronaj arab, City fiind deținută la rându-i de un grup din Emiratele Arabe Unite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]