Alexandra Cadanțu s-a calificat în sferturi de finală la Sofia

Jucătoarea de tenis Alexandra Cadanțu, cap de serie numărul 7, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Sofia (Bulgaria), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Alexandra Cadanțu s-a calificat în sferturi de finală la Sofia

Jucătoarea de tenis Alexandra Cadanțu, cap de serie numărul 7, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Sofia (Bulgaria), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Cadanțu a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-3, 7-5, pe Sharon Fichman (Canada) și va juca, în faza următoare a competiției, cu Mariana Duque-Marino (Columbia), care a trecut, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-2, de Stefanie Voegele (Elveția).

Jucătoarea Cristina-Andreea Mitu, venită din calificări, a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-0, 6-3, pe Cagla Buyukakcay (Turcia) și va juca, în sferturile de finală, cu Mathilde Johansson (Franța), a doua favorită a competiției, care a trecut, cu scorul de 6-0, 6-3, de Elena Bogdan.

Sportiva Raluca-Ioana Olaru, jucătoare venită din calificări, a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 6-2, 2-6, 6-2, de Alize Cornet (Franța), cap de serie numărul 4.

În proba de dublu de la Sofia, perechea Alexandra Cadanțu/Raluca-Ioana Olaru a beneficiat, în sferturile de finală, de neprezentarea cuplului Sharon Fichman/Laura Pous-Tio (Canada/Spania), cap de serie numărul 3, și va juca, în semifinale, cu perechea spaniolă Lara Arruabarrena-Vecino/Estrella Cabeza-Candela, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-2, de cuplul Michaela Boev/Julia Terziska (Belgia/Bulgaria).

Jucătoarea Mihaela Buzărnescu, cap de serie numărul 8, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Zagreb (Croația), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari. Buzărnescu a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-2, pe Severine Beltrame (Franța) și va juca, în faza următoare, cu Corinna Dentoni (Italia), a patra favorită a competiției, care a trecut, cu scorul de 7-5, 6-2, de Lenka Jurikova (Slovacia).

În proba de dublu de la Zagreb, perechea Mihaela Buzărnescu/Maria Abramovici (România/Croația), cap de serie numărul 2, a învins, în sferturile de finală, cu scorul de 6-0, 6-1, cuplul croat Ivana Klepici/Antonela Susak și va juca, în semifinale, cu perechea Corinna Dentoni/Ani Mijacika (Italia/Croația), care a trecut, cu scorul de 7-6 (7/3), 6-0, de cuplul Nicole Clerico/Julia Cohen (Italia/SUA), cap de serie numărul 3.

Jucătoarea Ana Bogdan, cap de serie numărul 6, s-a calificat în turul doi al turneului ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Bogdan a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-3, pe Lucia Butkovska (Slovacia) și va juca, în faza următoare a competiției, cu Beatrice Cedermark (Suedia), care a trecut, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-2, de Yasmin Ebada (Egipt), jucătoare venită din calificări.

Tot în primul tur din Antalya, sportiva Diana Stomlega, a doua favorită a competiției, a învins-o, cu scorul de 6-3, 3-6, 7-5, pe Ekaterina Kliueva (Kazahstan) și va juca, în faza următoare, cu Nikola Frankova (Cehia), care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-2, pe Berat Sena Dogru (Turcia), beneficiară a unui wild-card.

Jucătoarea Diana Enache a ratat calificarea în turul doi al turneului ITF de la Rotterdam (Olanda), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Enache a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-3, de Ilona Kremen (Belarus), jucătoare venită din calificări.

Perechea Laura-Ioana Andrei/Alexandra Riley (România/SUA), cap de serie numărul unu, s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Mont-De-Marsan (Franța), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Andrei și Riley au beneficiat, în sferturile de finală, de neprezentarea cuplului francez Rachel Girard/Svetlana Piquerez și vor juca, în faza următoare a competiției, cu perechea Celine Cattaneo/Natalia Orlova (Franța/Rusia), care a trecut, cu scorul de 2-6, 6-2, 10-7, de cuplul francez Alize Lim/Morgane Pons, cap de serie numărul 4.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]