Vrea să-i lase fără puls!** Gaz Metan și-a legitimat MEDICUL înainte de meciul cu Steaua!

Pustai s-a săturat să stea într-un singur „vârf", așa cum a pățit-o la începutul sezonului, din pricina accidentărilor. A comandat întăriri imediate în ofensivă, iar șefii l-au adus pe Bud, dar l-au legitimat și pe doctorul echipei!
Vlad Măcicășan
Vrea să-i lase fără puls!** Gaz Metan și-a legitimat MEDICUL înainte de meciul cu Steaua!

Pustai s-a săturat să stea într-un singur „vârf”, așa cum a pățit-o la începutul sezonului, din pricina accidentărilor. A comandat întăriri imediate în ofensivă, iar șefii l-au adus pe Bud, dar l-au legitimat și pe doctorul echipei!

Ardelenii și-au amintit că medicul echipei, Călin Târnăvean, s-a retras de mai puțin de două luni, deși are doar 27 de ani, iar zilele trecute l-au legitimat. Fotbalistul a jucat ultima dată la Ceahlăul și s-a retras în această vară, când a și primit postul de medic al echipei la Gaz Metan.
Teoretic, Târnăvean ar putea intra chiar la meciul cu Steaua, dar doctorul-atacant spune că nu se simte pregătit, pentru că n-a mai făcut antrenamente regulate de o lună și jumătate. „A fost o decizie luată doar ca măsură de siguranță, în caz că vor fi accidentări. Nu știu dacă se va ajunge să se apeleze la mine”, a spus Târnăvean.

Călin Târnăvean a mai evoluat pentru ASA Târgu Mureș, Gloria Bistrița, FCM Târgu Mureș, Mureșul Deva și Ceahlăul.

„A fost o decizie luată doar ca măsură de siguranță, în caz că vor fi accidentări”
Călin Târnăvean, medic-atacant Gaz Metan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]