Rudel Obreja nu renunță la luptă!** Ce a declarat după ce COSR a oprit finațarea FR Box

Rudel Obreja nu renunță la luptă!** Ce a declarat după ce COSR a oprit finațarea FR Box
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, marți agenției MEDIAFAX, că nu a primit niciun act oficial din partea federației internaționale referitor la dezafilierea forului pe care îl conduce, precizând că, în cazul în care va fi confirmată, va ataca decizia AIBA la TAS.

„Momentan nu am primit nimic de la AIBA privind dezafilierea federației, dar în cazul în care această informație se confirmă, o să atacăm decizia la TAS și o să cerem amânarea suspendării până la soluționarea cazului. Timp în care vom cere și permisiunea ca sportivii români să participe sub steagul olimpic. Este ultima armă de a mă determina să plec. Ei lovesc în sportivi. Ei sunt cei care îi sacrifică și nu eu”, a declarat Obreja.

Federația Română de Box a fost exclusă din Asociația Internațională de Box Amator (AIBA), începând de marți, și, în consecință, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a anunțat că oprește orice finanțare a vreunui proiect al forului național de specialitate.

„În urma scrisorii primite din partea Federației Internaționale de Box Amator (AIBA), Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) anunță că Federația Română de Box (FRB) a fost exclusă în calitate de membru AIBA, începand cu data de azi, 06 septembrie 2011. Acest lucru se datorează, conform scrisorii, faptului ca Federația Română de Box nu a ținut cont de decizia Comitetului Executiv al AIBA, care a impus alegeri pentru președinția FRB înainte de 31 august a.c., sub directa supraveghere a unui observator AIBA. Astfel, Federația Română de Box a pierdut toate drepturile de membru AIBA, începând cu 06.09.2011, iar această decizie va fi ratificată la Congresul Extraordinar AIBA 2011, care se va desfășura pe 24 septembrie. Dat fiind că sportivii romani nu vor mai putea reprezenta Romania în nicio competiție internațională, COSR anunță că oprește orice finanțare pentru orice proiect al Federației Române de Box”, se arată într-un comunicat al COSR, remis, marți, agenției MEDIAFAX.

„Sportivii sunt înscriși la Mondiale, avem confirmarea”
Secretarul general al FR de Box, Cristi Constantinescu, a primit prin email decizia de dezafiliere. „Am citit documentul. Eu știu că sportivii noștri sunt deja înscriși la Campionatele Mondiale, prin intermediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Avem deja confirmarea de la organizatori, cu acceptul pentru viză. Rămâne de văzut ce se va întâmpla”, a declarat Constantinescu.
Conform comunicatului AIBA, decizia de dezafiliere va fi ratificată la Congresul Extraordinar din 24 septembrie, ce va avea loc la Baku (Azerbaidjan).

Președintele FR Box, Rudel Obreja, se află de mai mult timp în conflict cu conducerea AIBA, care îi cere demisia din funcția de președinte al FR Box. AIBA a notificat, la 9 august, FR Box că va fi dezafiliată dacă Obreja nu renunță la funcția sa până la 31 august.

Biroul Federal al forului național, întrunit la 25 august, a decis ca alegerile pentru președinția FRB să aibă loc la 28 octombrie, iar Obreja a hotărât să rămână în funcție până atunci, delegând toate prerogativele în ceea ce privește boxul amator către secretarul general Nicolae Constantinescu.

În urma excluderii FR Box, pugiliștii români nu vor mai avea dreptul de a evolua la competiții și astfel nu vor putea obține calificarea la JO de la Londra.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×