E vremea „șotronului”!** Oprea intră în calificări!

Ziua a șaptea a Campionatului Mondial de la Daegu e una de interes maxim pentru români. În calificările de la triplusalt (ora 4:30, ora României), Marian Oprea (29 de ani) încearcă să-și croiască drum spre finala de duminică, baremul impus de organizatori, 17,10 m, reprezentând la prima vedere o țintă lejeră pentru medaliatul cu bronz la CE indoor de la Paris (17,62 m). „Marian se simte foarte bine, e în formă și se va strădui să aingă baremul direct din prima încercare", a declarat pentru ProSport antrenoarea Doina Anton. Spre deosebire de finală (șase tentative), în calificări, fiecare sportiv are voie să sară doar de trei ori, iar în cazul în care mai puțin de
E vremea "șotronului"!** Oprea intră în calificări!

Ziua a șaptea a Campionatului Mondial de la Daegu e una de interes maxim pentru români. În calificările de la triplusalt (ora 4:30, ora României), Marian Oprea (29 de ani) încearcă să-și croiască drum spre finala de duminică, baremul impus de organizatori, 17,10 m, reprezentând la prima vedere o țintă lejeră pentru medaliatul cu bronz la CE indoor de la Paris (17,62 m). „Marian se simte foarte bine, e în formă și se va strădui să aingă baremul direct din prima încercare”, a declarat pentru ProSport antrenoarea Doina Anton. Spre deosebire de finală (șase tentative), în calificări, fiecare sportiv are voie să sară doar de trei ori, iar în cazul în care mai puțin de 12 triplusaltiști reușesc să realizeze standarul de 17,10 m, atunci promovează și următorii din clasament. Piteșteanul a fost repartizat în grupa B, alături de rivali precum Chrstian Olsson (SUE), Walter Davis (SUA) sau Nelson Evora (Por).

Aruncă și Bianca Perie

Tot în această noapte (ora 4:00), aruncătoarea de ciocan Bianca Perie trage speranțe că va pătrunde în ultimul act. Cvadruplaa cammpioană mondială de juniori (73,52 m PB)a fost repartizată în primaa grupă, criteriul de calificare constituindu-l atingerea pragului de 71 m sau intrarea în primele 12 concurente.

text și foto: Andru Nenciu (Daegu – Coreea de Sud)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]