Barça și Real, în război cu Primera Division!** „Să joace doar între ele și să ne lase în pace!”

Barça și Real, în război cu Primera Division!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După înfrângerea cu 0-5 în fața Barcelonei, președintele lui Villarreal, Fernando Roig, a pus piciorul în prag. „Dacă Real și Barça vor să se bată doar între ele, să se facă un campionat din doar două echipe!”, a strigat acesta, nervos, după umilința de pe „Camp Nou”.

A trecut numai o etapă din noul sezon și lucrurile sunt deja clare. Barcelona și Real nu au rivale nici în acest an. „Galacticii” au câștigat cu 6-0 la Zaragoza, iar „extratereștrii” au spulberat-o pe Villarreal, 5-0. A fost de ajuns pentru președintele „submarinului”, Fernando Roig (foto medalion), care a luat foc după meci: „Să joace doar între ele! Să ne lase în pace pe noi!”. De fapt, problemele sunt vechi și au pornit de la banii primiți an de an din drepturile de televizare.

Până de curând, Barcelona și Real Madrid, autoproclamate „protagonistele Primerei”, și-au arogat fiecare câte 22,5% din cele 600 de milioane de euro care s-au împărțit între echipele spaniole. Ca urmare a nemulțumirii exprimate de echipele mai mici, cei doi granzi au acceptat reducerea „feliei” din care s-au înfruptat an de an: „E inadmisibil să se fure banii din televizările altor echipe de către cele mai mari cluburi din țară!”, a acuzat Del Nido, președintele Sevillei.

Astfel, combatantele din El Clasico vor primi de acum înainte câte 17% din drepturile TV, în vreme ce Valencia și Atletico Madrid se vor mulțumi cu 11%. Alți 9% au fost repartizați echipelor din Segunda, iar restul banilor se vor împărți la cele 18 prim-divizionare rămase în sume variabile.

„Fotbalul spaniol va muri în trei-patru ani”
Chiar și cu acest nou angajament, echipele iberice sunt departe de a fi mulțumite de modul în care decurg lucrurile, mai ales că Barça (Qatar Foundation) și Real (Bwin) sunt singurele formații care au sponsori generoși, care le plătesc peste 25 de milioane de euro anual.

Restul Primerei se zbate în sărăcie, iar cluburi precum Atletico Madrid, Sevilla sau Valencia au început sezonul fără vreun brand promovat pe echipamentul de joc. Totodată, deși sunt înglodate în datorii, Barcelona și Real Madrid cheltuie an de an pe transferuri de marcă o mulțime de bani împrumutați, iar fenomenul a transformat Primera Division într-o cursă în doi. „Ori se schimbă ceva rapid, ori fotbalul spaniol va muri în următorii trei sau patru ani”, este verdictul sumbru al lui Fernando Roig.

430 de milioane de euro era datoria Barcelonei la începutul anului

490 de milioane de euro datora Real Madrid băncilor la începutul anului 2011

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o râpă
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul nostru o lua de la zero
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul…
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
×