Rapid, din „pinalti”!!** Ceahlăul – Rapid 1-2

Redactor:
Adi Enasoaie
Rapid, din
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arena nemțeană nu mai e de mult Kosovo. Iar această afirmație a fost probată din plin în chiar debutul partidei de aseară, „pinaltiul” venind după doar câteva minute de joc în contul Rapidului.

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT

Dacă acum câțiva ani orice arbitru s-ar fi gândit de două ori înainte de „a pune mingea pe var” în careul Ceahlăului, vremurile se schimbă și Paul Unimatan nu a ezitat niciun moment și a sancționat intrarea imprudentă a lui Barna la Herea, astfel că Ceahlăul începea practic meciul de la 0-1. Dar lumea încă spera într-o minune ca aceea de la Vaslui. Și, încet-încet, Ceahlăul începea să intre în meci. Rapidul nu avea însă de gând să se retragă și a atacat obsesiv flancul drept al defensivei nemțene, unde Bozovic a fost superior lui Chiacu și Dumitraș, iar minutul 30 a văzut încununarea eforturilor „feroviarilor”. Surdu a intrat în careu pe stânga și a șutat la colțul lung, fiind „ajutat” să marcheze și de Jovic, care s-a „culcat” destul de târziu.

După pauză, datele problemei s-au schimbat cum poate nu multă lume s-ar fi așteptat. Mult mai incisivă, Ceahlăul s-a aruncat în atac cu toată echipa, iar în minutul 63, Cebotaru era foarte aproape de a reduce din handicap, cinci minute mai târziu Barna reușind să o facă după o centrare a noului intrat Bădescu. Același veteran al nemțenilor a irosit o ocazie rarisimă în minutul 74, luând la țintă bara din câțiva metri de poarta complet goală.

Finalul jocului i-a găsit pe elevii lui Costel Enache cu fundașii centrali la mijlocul terenului, însă elanul ofensiv al moldovenilor nu a fost suficient pentru a evita înfrângerea, iar minunea de la Vaslui nu s-a
repetat.

Surdu și Herea marchează doar împreună
Rapid a învins cu 2-1 la Piatra- Neamț prin golurile lui Ovidiu Herea și Romeo Surdu (foto, în alb) și a acumulat 12 puncte din 15 posibile în clasamentul Ligii I. Interesant este că fără Pancu, principalul marcator al echipei, pentru giuleșteni au înscris doi fotbaliști care nu-și mai trecuseră numele pe tabelă de la acel 3-0 cu Vasluiul, din prima etapă. Herea, Surdu și Deac au marcat atunci pentru prima victorie a Rapidului din noul sezon.


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare