Greva a încetat!** Acord între jucătorii spanioli și Liga Profesionistă

Greva care a paralizat fotbalul din Spania s-a încheiat. Cele două părți, fotbaliștii și Liga Profesionistă, au ajuns la un acord în ceea ce privește garantarea datoriilor cluburilor către fotbaliști.
Greva a încetat!** Acord între jucătorii spanioli și Liga Profesionistă

Greva care a paralizat fotbalul din Spania s-a încheiat. Cele două părți, fotbaliștii și Liga Profesionistă, au ajuns la un acord în ceea ce privește garantarea datoriilor cluburilor către fotbaliști.

Fotbalul în Spania se va relua cu etapa a doua, urmând ca prima etapă să fie reprogramată la o dată ce va fi stabilită ulterior. Noul sezon va fi deschis de meciul Elche-Girone, din Segunda, ce va avea loc vineri.

Potrivit unui purtător de cuvânt al AFE, aproximativ 200 de jucători din cele două ligi au fost afectați de neplata salariilor, valoarea restanțelor fiind de aproximativ 50 de milioane de euro.

Liga Profesionistă de Fotbal a decis, la 3 august, să creeze până în 2015 un fond pentru garantarea datoriilor cluburilor aflate în incapacitate de plată până la plafonul de 10 milioane de euro pe sezon, o sumă pe care jucătorii o consideră insuficientă.

Aceasta a fost a cincea grevă declanșată de jucători în istoria campionatului Spaniei, ultima datând din 1984.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]