Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Globe-trotteri!** Rapidiștii vor ajunge la finalul săptămânii la 5.627 de km străbătuți într-o lună

Globe-trotteri!** Rapidiștii vor ajunge la finalul săptămânii la 5.627 de km străbătuți într-o lună

Au trecut doar patru etape din Liga I și deja cluburile care au bifat jocuri și în cupele europene resimt oboseala. Printre acestea se află și Rapid, care, de când a început campionatul, a fost numai pe drumuri, fapt semnalat de antrenorul Răzvan Lucescu.
Globe-trotteri!** Rapidiștii vor ajunge la finalul săptămânii la 5.627 de km străbătuți într-o lună

Au trecut doar patru etape din Liga I și deja cluburile care au bifat jocuri și în cupele europene resimt oboseala. Printre acestea se află și Rapid, care, de când a început campionatul, a fost numai pe drumuri, fapt semnalat de antrenorul Răzvan Lucescu.

Principala cauză a fost evacuarea echipei de pe stadionul Giulești, dar și programul încărcat al acesteia. În prima etapă, Rapid a jucat în Regie, practic tot acasă, dar din etapa a doua s-a rupt ritmul. Rapid s-a deplasat la Mediaș pentru partida cu Universitatea Cluj și s-a întors la București imediat după meci, parcurgând 660 de kilometri în nici două zile. Apoi au făcut o încălzire de 250 de kilometri până la Buzău pentru jocul cu Petrolul și a venit confruntarea de Europa League, de la Wroclaw. Cei 2.700 de kilometri dus-întors au fost străbătuți cu avionul de către rapidiști în nici 36 de ore. Au revenit acasă la 4:30 dimineața, fapt care i-a omorât fizic pe jucători. În loc să stea liniștiți, pentru că urma un meci pe teren propriu, cu Chiajna, Rapid a mers forțat până la Pitești.

Greul abia începe însă. Rapid a plecat aseară la Timișoara pentru returul cu Slask, sâmbătă continuă alergarea către Piatra-Neamț, via Bacău, pentru jocul cu Ceahlăul, iar apoi revine în Capitală. Total: 4.500 de kilometri în ultimele zece zile și peste 5.600 de kilometri parcurși de când a început campionatul.

6.800 km va avea parcurși galeria Rapidului după jocul de la Piatra-Neamț. Diferența constă în faptul că de la Timișoara fanii se întorc la București și apoi pleacă spre Pietricica

Kilometrii străbătuți de rapidiști de la startul campionatului:

  • București – Mediaș – București 660 km
  • București – Wroclaw – București 2.700 km
  • București – Buzău – București 250 km
  • București – Pitești – București 225 km
  • București – Timișoara – Bacău – Piatra Neamț – Bacău – București 1.792 km

    Total: 5.627 km

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]