‘Cei de la Wolfsburg l-au împachetat și l-au trimis din țară!** E proaspăt tătic și el umblă pe drumuri…’

Unul dintre cei mai buni mijlocași din Liga I, a ales să-și încerce norocul într-un campionat de afară, numai că, clubul de la care a plecat reclamă faptul că jucătorul mai are încă patru ani de contract.
'Cei de la Wolfsburg l-au împachetat și l-au trimis din țară!** E proaspăt tătic și el umblă pe drumuri...'

Unul dintre cei mai buni mijlocași din Liga I, a ales să-și încerce norocul într-un campionat de afară, numai că, clubul de la care a plecat reclamă faptul că jucătorul mai are încă patru ani de contract.

Președintele celor de la Gaz Metan, Ioan Horoba, e dezamăgit de caracterul lui Eric, pe care îl consideră un om iresponsabil, având în vedere că soția lui a născut în urma cu nici măcar o lună, iar el a ales să plece și să umble pe drumuri.

„Cu Eric nu e o telenovelă, ci o iresponsabilitate din partea lui și a celor care îi stau în spate. Are un contract și nu știu cum poate să facă asemenea prostii. A stat aproape cinci ani la Mediaș și nu i-am cunoscut caracterul. Nu are altă soluție decât întoarcerea la Mediaș. Mai are patru ani contract. Poate sî își rezilieze unilateral contractul, dar costurile ar fi mari, atât pentru el, cât și pentru un eventual club care l-ar transfera. Sunt cluburi serioase care l-au adăpostit. Pe cei de la Wolfsburg i-am avertizat, iar ei l-au împachetat și l-au trimis din țară. Acum s-a aciuit prin Ucraina, dar nu mai vreau să discut subiectul, pentru că mă enervează. E proaspăt tătic și el umblă pe drumuri…”, a spus Ioan Horoba la Sport Total FM.

Oficialul formației medieșene a vorbit și despre meciul de luni, cu Voința Sibiu, una dintre cele trei echipe neînvinse în acest campionat.

„Cel mai important meci este cel care urmează, deci cel cu Voința Sibiu. Eu îl consider un joc pe care trebuie să îl câștigăm obligatoriu, dat fiind faptul că e o diferență de valoare. Nu o spun din aroganță, ci pe valoare. Numai printr-un accident se poate întâmpla să pierdem”, a mai precizat oficialul medieșenilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania