Rapidiștii vor să uite cât mai repede înfrângerea cu „U” Cluj:** „Să dăm cinci Petrolului”

Giuleștenii speră să facă uitată înfrângerea din meciul cu U Cluj în partida pe care o vor disputa împotriva Petrolului.
Rapidiștii vor să uite cât mai repede înfrângerea cu "U" Cluj:** "Să dăm cinci Petrolului"

Giuleștenii speră să facă uitată înfrângerea din meciul cu U Cluj în partida pe care o vor disputa împotriva Petrolului.

Elevii lui Răzvan Lucescu speră să reușească același rezultat ca în meciul de anul trecut din Cupa României, atunci când giuleștenii s-au impus cu scorul de 5-0.

Cele mai importante faze VIDEO vor putea fi urmărite pe www.prosport.ro, în timpul și după fluierul final al meciului.

„Noi trebuie să ne revenim după eșecul cu Universitatea Cluj. E drept, Petrolul vine după două rezultate bune. Au trecut de Oțelul, echipă care însă a jucat și fără doi oameni, apoi au făcut egal cu Vaslui, care nu și-a revenit după meciul cu noi și cel din Ligă. Noi vrem să batem ca anul trecut, dacă e la cinci goluri, dar și dacă o să câștigăm cu 1-0 nu va fi rău”, a spus Ovidiu Herea.

Partida Petrolul – Rapid e LIVE pe Dolce Sport, sâmbătă, de la 20:15! Rezumatul și cele mai tari faze VIDEO le vezi pe www.prosport.ro, imediat după meci

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]