Thaer Bawab a cucerit Europa, în fruntea medieșenilor!** Care este secretul unor prestații excepționale

Thaer Bawab a cucerit Europa, în fruntea medieșenilor!** Care este secretul unor prestații excepționale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul Bawab și fundașul Trtovac sunt în plin Ramadan în
această perioadă. Musulmanii din lotul lui Gaz Metan respectă cu
strictețe tradiția islamică, însă cu o excepție. În ziua
meciurilor, cei doi mănâncă normal, alături de coechipieri.

Bawab și Trtovac au fost titulari cu Mainz, iar primul a și marcat
golul egalizator și reușita decisivă de la penalty-uri. Puțină lume
știe însă că cei doi erau la ora meciului în a patra zi de Ramadan.
Bawab e iordanian și n-a renunțat la post nici când juca pentru
Real sau Barça. Cu sârbul Trtovac colegii erau deja obișnuiți să-l
vadă că nu consumă apă sau mâncare nici măcar după antrenamente. O
făcuse și anul trecut. Ramadanul a început pe 1 august și ține până
pe 29 august, iar cei doi sunt deciși să nu se abată de la legile
islamismului, chiar dacă Gaz Metan va mai susține încă cinci
partide în acest interval de timp.

Cei doi au fost convinși totuși să renunțe la post în zilele în
care echipa are meci, pentru a fi în deplinătatea forțelor fizice
la ora partidei. „N-am mai întâlnit așa ceva până acum.
Dacă este periculos pentru ei? Gândiți-vă la o mașină care rămâne
fără combustibil. Este periculos? Așa e și la ei, dar sunt
obișnuiți”
, a povestit doctorul echipei, Călin
Târnăvean.

Bawab:
„Am leșinat la un antrenament”

Atacantul Gazului explică de ce nu poate să țină post în ziua
meciului. „Când eram la Real am leșinat la un antrenament
din cauză că era foarte cald și eu nu băusem apă. De atunci nu mai
țin Ramadan când am antrenamente grele sau meci. În rest încerc
să-l țin. Mănânc la ora 21:00 și mă trezesc dimineața la 3 jumate
și mănânc iar până la 4. Mă simt puțin slăbit, dar mă descurc.
Credința este foarte importantă pentru mine”
, a spus Thaer
Bawab.


5
meciuri
mai are de disputat Gaz Metan până
la finalul Ramadanului

Bawab i-a dedicat un gol cu Mainz lui Raul, atacantul
Gazului care va rata tot turul din cauza unei
accidentări

Iordanianul i-a dedicat un gol și unei fetițe a unui
prieten din Bistrița,
Elsa

3
reușite
a bifat iordanianul la Real Madrid
B în 10 partide, în sezonul 2006/2007

4 goluri în 13
meciuri
a înscris actualul fotbalist al lui
Gaz Metan pentru Barcelona B

Mănânc la 9 seara și mă trezesc dimineața la 3
jumate și mănânc iar până la 4

Thaer Bawab, atacant Gaz Metan

3
goluri
a marcat Bawab pentru Gaz în cele
4 meciuri jucate în
acest sezon în cupele europene

10
goluri
a marcat Bawab în 31 de meciuri jucate pentru Real
Madrid C, între anii 2004 și 2006


CE E
RAMADANUL?
– Meniu normal, dar
noaptea

Ramadanul se ține în a noua lună din calendarul islamic, iar
musulmanii se abțin de la mâncare și băutură pe parcursul zilei și
încearcă să fie mai răbdători, umili și supuși lui Dumnezeu. Pentru
Bawab și Trtovac ziua de post se încheie la 20:45, când apune
soarele în România. „Nu sunt probleme mari pentru că
antrenamentele sunt seara și ei pot bea apă după antrenament. Au
același meniu ca și ceilalți, doar că mănâncă noaptea”
, a
dezvăluit medicul Călin Târnăvean.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×