Europa ascute săbiile între Rapid și Dinamo!** Motivul pentru care giuleștenii nu-i vor pe rivali în cupele europene

ele mai realiste scenarii ar fi eliminarea lui Palermo, care a făcut 2-2 în tur cu FC Thun, și va juca returul în Elveția, sau a marii
Europa ascute săbiile între Rapid și Dinamo!** Motivul pentru care giuleștenii nu-i vor pe rivali în cupele europene

Rapid așteaptă un adversar accesibil în barajul pentru accederea
în grupele Europa League, dar în acest moment statutul de cap de
serie, care i-ar garanta acest lucru, e clătinat din cauza
rezultatelor-surpriză din turul III preliminar al Ligii
Campionilor. Paradoxal, eliminarea lui Dinamo de către Varazdin
le-ar asigura prima urnă.

La începutul preliminariilor Ligii Campionilor era suficient ca
echipele din turul trei, cu coeficienți peste Rapid, să se califice
în
play-off-ul Ligii, pentru a nu cădea în Europa League. Trei astfel
de surprize ar fura Rapidului unul din primele 38 de echipe și,
implicit, statutul de cap de serie. Din păcate pentru „feroviari”,
asta este pe cale să se întâmple. Glasgow Rangers și Rosenborg au
pierdut primele manșe pe teren propriu, 0-1, în fața lui Malmo FF
și Viktoria Plzen, iar dacă nu vor întoarce calificarea în
deplasare, vor cădea în play-off-ul Europa League, unde vor fi
peste Rapid.

Ar
putea cădea cu Sevilla, Roma sau Tottenham

Eliminarea lui Maccabi Haifa de către NK Maribor, după 2-1 în tur
pentru israelieni, ar scoate Rapidul oficial din urna capilor de
serie. Asta le-ar putea aduce în play-off o confruntare de foc, cu
Sevilla, AS Roma, Atletico Madrid sau Tottenham.

Există o variantă de a rămâne cap de serie și dacă Rangers,
Rosenborg și Maccabi le strică socoteala: o echipă situată peste
Rapid și care joacă în turul 3 al Europa League ar trebui să fie
eliminată. Cele mai realiste scenarii ar fi eliminarea lui Palermo,
care a făcut 2-2 în tur cu FC Thun, și va juca returul în Elveția,
sau a marii rivale Dinamo, care n-a putut mai mult de 2-2 cu
Varazdin, la București, și dacă ar fi eliminată ar produce o dublă
satisfacție Rapidului.

Rapidiștii așteaptă
sancționarea lui „U” Cluj

În ultima perioadă Rapidul s-a abonat la comisiile de disciplină de
la LPF din cauza fanilor. Deranjați că la fiecare torță au fost
suspendați, suporterii alb-vișiniilor speră ca susținătorii lui „U”
Cluj să fie drastic sancționați după ce o petardă aruncată de ei a
explodat lângă Rui Duarte. „Pe noi ne-au taxat de fiecare dată.
Suntem curioși cum vor acționa acum”, este părerea fanilor
Rapidului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania