Dan Petrescu își mușcă pumnii că nu a prins alte vremuri: „Aș da oricât să joc pe National Arena”** Ce zice despre grupa pentru CM 2014

Dan Petrescu își mușcă pumnii că nu a prins alte vremuri:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a revenit în România pentru întrunirea antrenorilor
de la Casa Fotbalului și s-a declarat extrem de încântat că a găsit
la întoarcere un stadion de 5 stele lângă Casa Fotbalului.
Antrenorul lui Kuban Krasnodar crede că jucătorii echipei naționale
ar trebui să fie mai degrabă concentrați pe calificarea la EURO
2012, până la a se gândi la grupa din preliminariile CM 2014.

„În afară de Olanda, avem echipe accesibile. Sper să reușim
să ne calificăm. Deocamdată, trebuie să ne concentrăm pe
calificarea la Campionatul European de anul viitor.

Mă bucur să văd că s-a ridicat un astfel de stadion la București,
abia aștept să-l văd de-aproape. Aș fi dat orice să joace și
generația mea pe o astfel de arenă, dar din păcate nu s-a putut. Mă
echipez dacă e nevoie de mine în meciurile din preliminarii. Acest
stadion merita o inaugurare cu Argentina lui Messi”, a
spus Petrescu.

„Bursucul” a comentat și cea mai recentă supărare din Liga I, cea a
patronului Astrei, Ioan Niculae, pe antrenorul Tibor Selymeș, pe
care l-a amenințat cu demiterea în urma eșecului cu Voința Sibiu
(0-1).

„Sper să nu fie adevărat că Tibi va fi demis, nu este
normal să dai un antrenor afară după doar două etape. Și în Rusia,
după 12 etape, erau demiși 8 antrenori. Peste tot în lume patronii
își pierd repede răbdarea, dar nu așa se face
performanță”
.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Se dau noi VOUCHERE în România. Se aplică din 23 aprilie. Premieră totală
Se dau noi VOUCHERE în România. Se aplică din 23 aprilie. Premieră totală
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×