Acasa » Fotbal Intern » Liga 2 » Mingea e în terenul „Nașului”!** Autoritățile decid marți dacă rămân sau nu alături de Poli

Mingea e în terenul „Nașului”!** Autoritățile decid marți dacă rămân sau nu alături de Poli

Autoritățile au avut o nouă ședință legată de viitorul lui Poli, în care au hotărât să se adreseze FRF înainte de a lua o decizie legată de parteneriatul cu gruparea condusă de Marian Iancu. Conducătorii orașului Timișoara și ai județului Timiș așteaptă din partea lui Mircea Sandu niște răspunsuri foarte importante pentru viitorul lui Poli. „S-a luat legătura cu FRF și am cerut două lămuriri. Prima - motivarea oficială a retrogradării echipei, și a doua - dacă avem sau nu drept de promovare, precum și dreptul de a participa în cupele europene în următorii trei ani. În funcție de aceste răspunsuri, vom vedea pe ce drum o vom lua", a declarat Constantin Ostaficiuc, președintele Consiliului Județean Timiș. Șeful CJT a recunoscut că, în cadrul întâlnirii avute cu Marian Iancu săptămâna trecută, s-a discutat și despre numirea noului antrenor. „În momentul de față, sunt prioritare alte lucruri, este în joc chiar existența clubului, dar am vorbit și despre banca tehnică. Antrenorul va fi numit de patron, dar eu îmi mențin opțiunea să avem o bancă timișoreană cu Cosmin Contra principal, iar Velcea și Rotariu să fie secunzi", a afirmat Ostaficiuc. AMICAL / Meci de adio pentru Pantilimon Poli Timișoara va disputa astăzi, de la ora 11:00, un meci amical cu Național Sebiș, pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu".
Mingea e în terenul "Nașului"!** Autoritățile decid marți dacă rămân sau nu alături de Poli

Autoritățile au avut o nouă ședință legată de viitorul lui Poli,
în care au hotărât să se adreseze FRF înainte de a lua o decizie
legată de parteneriatul cu gruparea condusă de Marian Iancu.

Conducătorii orașului Timișoara și ai județului Timiș așteaptă din
partea lui Mircea Sandu niște răspunsuri foarte importante pentru
viitorul lui Poli. „S-a luat legătura cu FRF și am cerut
două lămuriri. Prima – motivarea oficială a retrogradării echipei,
și a doua – dacă avem sau nu drept de promovare, precum și dreptul
de a participa în cupele europene în următorii trei ani. În funcție
de aceste răspunsuri, vom vedea pe ce drum o vom lua”
, a
declarat Constantin Ostaficiuc, președintele Consiliului Județean
Timiș.

Șeful CJT a recunoscut că, în cadrul întâlnirii avute cu Marian
Iancu săptămâna trecută, s-a discutat și despre numirea noului
antrenor. „În momentul de față, sunt prioritare alte lucruri, este
în joc chiar existența clubului, dar am vorbit și despre banca
tehnică. Antrenorul va fi numit de patron, dar eu îmi mențin
opțiunea să avem o bancă timișoreană cu Cosmin Contra principal,
iar Velcea și Rotariu să fie secunzi”, a afirmat Ostaficiuc.

AMICAL / Meci de adio pentru Pantilimon

Poli Timișoara va disputa astăzi, de la ora 11:00, un meci amical
cu Național Sebiș, pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu”.
Antrenorii Vali Velcea și Iosif Rotariu vor folosi cei mai buni
jucători aflați încă în lotul lui Poli, cu excepția lui Goga, care
a fost învoit pentru rezolvarea unor probleme personale.
Pantilimon, Luchin, Sepsi sau alți jucători s-ar putea despărți în
această săptămână de Poli, așa că meciul de azi ar putea fi ultimul
pentru ei în tricoul alb-violet.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro