Argentinienii ne-au dat cu totul peste cap!** Motivul pentru care FIFA ne-ar putea INTERZICE să jucăm cu Franța pe National Arena

Anularea amicalului cu Argentina a bulversat apele la echipa națională. FRF caută de urgență o echipă dispusă să joace un amical, iar prima variantă este Portugalia,
Argentinienii ne-au dat cu totul peste cap!** Motivul pentru care FIFA ne-ar putea INTERZICE să jucăm cu Franța pe National Arena

Anularea amicalului cu Argentina a bulversat apele la echipa
națională. FRF caută de urgență o echipă dispusă să joace un
amical, iar prima variantă este Portugalia, care are însă un meci
programat cu Luxemburg.

Dacă tratativele nu vor avea un rezultat fericit pentru români,
o altă variantă este un meci cu naționala Camerunului, care s-ar
disputa însă în Austria. În cazul celei de-a doua variante,
National Arena ar urma să fie inaugurată la meciul cu Franța,
programat pe 6 septembrie.

Numai că și în acest caz există complicații. Există o
recomandare FIFA pentru inaugurarea stadioanelor în meciuri amicale
sau demonstrative, nu în cele oficiale. Dragomir este însă sigur că
forul internațional va închide ochii în cazul României.

„FRF nu are nicio vină, e ca și cum ai cumpăra o casă și
nu ți-ar mai da unu nici casa și nici banii. Mircea Sandu mi-a zis
că nu e nimic oficial, iar pe mine m-a interesat dacă se amână
etapa a treia. Să știe și președinții cluburilor, etapa nu se
joacă, echipa națională își vede de program.

Se încearcă perfectarea unui amical cu Portugalia, iar varianta a
doua e un meci cu Camerun, în Austria. Mircea Sandu a făcut un
contract foarte bun. Le-a dat deja 700.000 de euro, credeți că FIFA
este de acord cu astfel de lucruri?

Dacă nu, inaugurăm stadionul cu Franța. Știu că există o
recomandarea FIFA care spune că o arenă nu se inaugurează într-un
meci oficial, dar noi vom lua o aprobarea, pentru că ne-au dat
țeapă. După părerea mea, FIFA îi va pedepsi. După părerea mea,
trebuie să le cerem daune de 500.000 de euro. Dacă le cerem mai
mult, nu ne dau.

O să facem o plângere la FIFA, o să cerem daune, iar cu
onoarea…ca la latini. Gândiți-vă, cine mai face vreodată afaceri
cu Argentina?”,
a declarat Dumitru Dragomir la DigiSport,
în cadrul emisiunii Fanatik Show.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro