EXCLUSIV** Un jucător al Științei a câștigat la LPF împotriva lui Mititelu! „În două-trei zile aflu unde voi juca”

După ce Ovidiu Dănănae a obținut la LPF anularea amenzii pe care a primit-o de la Adrian Mititelu, încă un jucător al Universității a câștigat la Comisiile Ligii împotriva lui patronului Universității.
Daniel Vlad
EXCLUSIV** Un jucător al Științei a câștigat la LPF împotriva lui Mititelu! "În două-trei zile aflu unde voi juca"

După ce Ovidiu Dănănae a obținut la LPF anularea amenzii pe care
a primit-o de la Adrian Mititelu, încă un jucător al Universității
a câștigat la Comisiile Ligii împotriva lui patronului
Universității. Este vorba de Andrei Prepeliță, care fusese amendat
cu 30.000 de euro deoarece ar fi negociat cu Steaua fără acordul
clubului și ar fi dat în această perioadă nenumarate declarații
fără acordul clubului.

„Nu are rost să vorbesc acum despre acest subiect.
Oricum, în două-trei zile se va lămuri și situația mea, adică unde
voi juca în sezonul viitor. În mare parte lucrurile sunt clare.
Totuși, aș vrea să vorbesc mai mult de situația în care a ajuns
clubul. Vă spun sincer că mă doare sufletul de suporterii
fantastici ai acestei echipe. Credeți-mă că știu bine ce era în
oras în ziua în care Știința întâlnea Steaua, Dinamo sau Rapid.
Străzile erau pline înainte de meci cu suporterii Craiovei. Este
păcat că acești fani au rămas fără echipa lor de suflet”
,
a spus pentru Prepeliță pentru www.prosport.ro

Ovidiu Dănănae fusese amendat cu 22.000 de euro pentru că nu a
predat un tricou de joc și cu alți 20.000 euro pentru declarații
împotriva clubului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro